Timișoara, trezește-te din comă! EDITORIAL ANDREI PREOTU

Timișoara, trezește-te din comă! EDITORIAL ANDREI PREOTU
SURSA FOTO: SPORT PICTURES
  • Publicat:

Superliga oferă meciuri palpitante săptămână de săptămână, însă parcă lipsește ceva: prezența celor de la Poli Timișoara, echipă care a dat culoare fotbalului românesc. Meciurile cu Atletico Madrid sau Celtic nu pot fi uitate, însă nici cele de pe vremea lui Marian Iancu, atunci când echipa a ajuns să se bată chiar la titlu.

Bănățenii sunt acum departe și de liga a doua și au ajuns să se lupte cu formații precum Timișul Șag sau Progresul Pecica, cu gândul de a nu aluneca iar și mai jos.

Timișoara, trezește-te din comă!

Suporterii înfocați dur dorul echipelor de tradiție, chiar dacă și în alte campionate importante se întâmplă ca formații cu un bazin mare de fani să ajungă în anonimat. Vezi cazul celor de la Dynamo Dresden, aflată tot în liga a treia, la fel ca Poli Timișoara. Nici Bordeaux, care venea în Gruia să joace în Liga Campionilor, nu o duce deloc bine și a ajuns printre amatori. La un moment dat o forță în Liga Campionilor, Deportivo La Coruna a uitat și ea cum e să te lupți de la egal la egal cu Real Madrid și Barcelona.

Fără bani și fără un stadion decent, Poli se chinuie teribil și mai e sprijinită doar de cei mai loiali dintre suporteri. Și de o mână de sponsori, care sunt alături de fani. Cei care veneau la meciurile cu Stuttgart, Ajax ori Șahtior, nu cu mulți ani în urmă, au uitat probabil drumul spre stadion. Și se vor întoarce abia atunci când echipa se va lupta iar cu FCSB, Dinamo, ori CFR Cluj. Pentru că, nu-i așa, nu se uită nimeni la selfie-uri dintr-un meci cu Teuz Cermei.

Superliga are nevoie de Timișoara, care în primă fază trebuie să ajungă iar în Liga 2, acolo unde au pătruns vecinii de la Dumbrăvița, ori Unirea Ungheni și sibienii de la Șelimbăr. Iar perspectivele nu arată deloc bine deocamdată, pentru că Poli are acum o echipă foarte tânără și un antrenor la început de drum. Veniți cu planuri mari, vedetele Pantilimon și Codrea au părăsit proiectul fără vreo realizare importantă.

Vecinii de la UTA, pe cai mari! Roata se poate întoarce însă oricând!

Deocamdată, vecinii de la UTA sunt pe cai mari și speră să prindă play-off-ul sub comanda lui Mircea Rednic. De o bună bucată de timp, Aradul aduce mii de oameni în Superliga, după ce a fost în situația grea a Timișoarei și s-a zbătut în mediocritate. Stadion nou și cochet încă atrage, însă asta nu va ține la infinit.

UTA a rămas fără galerie la meciul cu Petrolul și nu e exclus ca o eventuală retrogradare în următorii ani să aducă un dezastru similar cu cel de la Poli. Asta o știu și arădenii, pentru că proiectul de acolo nu este unul foarte sănătos cu Alexandru Meszar la „butoane”. Din moment ce jucătorii vin la Arad ca să aibă de unde să plece, iar incertitudinea este la ea acasă.

Prin urmare, roata se poate întoarce oricând în următorii ani și nu-i un scenariu greu de imaginat. Ne dorim însă să le vedem pe amândouă la cel mai înalt, iar gândul îmi zboară imediat la acel meci cu șapte goluri dintr-un derby jucat acum mai bine de 20 de ani. Cu regretatul Ionuț Popa pe banca Aradului și cu un alt mare dispărut pe teren: este vorba de fostul fundaș Călin Zanc, decedat într-un grav accident. S-a terminat atunci 4-3 pentru UTA, cu peste 40.000 de oameni în tribune. Pe vremea când nu erau nici scaune, dar pasiunea pentru fotbal era una nebună. Dimineața, la matineu, la prânz, după masă, nu doar în nocturnă.

Timișoara, trezește-te din comă!

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Felix ÎNȘELAT-O pe Răduleasca! Amanta a rupt tăcerea: un an de întâlniri ascunse, în hoteluri și pe barcă, în timp ce Mihaela trăia în iluzia fericirii
Felix ÎNȘELAT-O pe Răduleasca! Amanta a rupt tăcerea: un an de întâlniri ascunse, în hoteluri și pe barcă, în timp…
Au bătut palma! Robert Lewandowski semnează, după ce a ”rupt porțile” în Spania și în Champions League
Au bătut palma! Robert Lewandowski semnează, după ce a ”rupt porțile” în Spania și în Champions League
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea casei lor
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea…
Dezvăluire-bombă: cât a cheltuit ITIA ca să distrugă cariera lui Halep. Avocatul Cristian Cernodolea a spus tot
Dezvăluire-bombă: cât a cheltuit ITIA ca să distrugă cariera lui Halep. Avocatul Cristian Cernodolea a spus tot
Lovitură de proporţii! Fotbalistul crescut de academia lui Real Madrid a fost prezentat oficial în Superliga
Lovitură de proporţii! Fotbalistul crescut de academia lui Real Madrid a fost prezentat oficial în Superliga
S-a luat decizia cu Marius Şumudică! Rapid nu a mai ţinut cont de clauza pe care antrenorul o are în Giuleşti
S-a luat decizia cu Marius Şumudică! Rapid nu a mai ţinut cont de clauza pe care antrenorul o are în…
Vica Blochina, de nerecunoscut la 49 de ani. Operațiile estetice au schimabat-o total pe fosta iubită a lui Pițurcă. Imagini IREALE cu ea
Vica Blochina, de nerecunoscut la 49 de ani. Operațiile estetice au schimabat-o total pe fosta iubită a lui Pițurcă. Imagini…
Mitică Dragomir şi Gigi Becali profită de scandalul Nordis, TUNUL care dă peste cap România
Mitică Dragomir şi Gigi Becali profită de scandalul Nordis, TUNUL care dă peste cap România
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Aseară am contractat un gigolo cu 100 de lei. Mi-a zis că...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Aseară am contractat un gigolo cu 100 de lei. Mi-a zis că...
Un şofer de TIR român riscă o amendă de 26 de milioane de euro şi 10 ani de puşcărie în Franţa
Un şofer de TIR român riscă o amendă de 26 de milioane de euro şi 10 ani de puşcărie în…
ULUITOR! Miezul Pământului și-a schimbat FORMA, spun oamenii de știință
ULUITOR! Miezul Pământului și-a schimbat FORMA, spun oamenii de știință
Florin Prunea, dezvăluiri după 20 de ani despre Laura Vicol. Cum a cunoscut-o: O păpuşă, o ştiu bine!
Florin Prunea, dezvăluiri după 20 de ani despre Laura Vicol. Cum a cunoscut-o: O păpuşă, o ştiu bine!
Ce conțin iaurturile din supermarket, de fapt. Dragoș Pătraru ne spune care e singurul sănătos
Ce conțin iaurturile din supermarket, de fapt. Dragoș Pătraru ne spune care e singurul sănătos
Mesaj Ro-Alert în miez de noapte la granița României: Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi civile!
Mesaj Ro-Alert în miez de noapte la granița României: Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi civile!
"Unde nimerea, acolo îi băga cuțitul" O tânără mamă din București a fost măcelărită de propriul soț. Femeia a cerut…
Mânuţele la control! Vedele din România, surprinse în ipostaze stânjenitoare cu mâna la...
Mânuţele la control! Vedele din România, surprinse în ipostaze stânjenitoare cu mâna la...
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
UE renunţă la reformele ePrivacy şi AI Liability, concentrându-se pe competitivitatea în domeniul AI
UE renunţă la reformele ePrivacy şi AI Liability, concentrându-se pe competitivitatea în domeniul AI
2025: Motocultorul are nevoie de numere galbene de la primărie? Ce riscă posesorii
2025: Motocultorul are nevoie de numere galbene de la primărie? Ce riscă posesorii
Cine este Sali Levent de la Te Cunosc de Undeva. Face echipă cu Nick în sezonul 21
Cine este Sali Levent de la Te Cunosc de Undeva. Face echipă cu Nick în sezonul 21
×