A avut dreptate Gică Hagi? Cum a fost făcută selecția la România U17. Ce jucători au fost chemați la națională
Gabriel Manolache, selecționerul naționalei sub 17 ani, a publicat pe site-ul FRF lotul pentru amicalul cu Polonia, ultimul test înaintea turului de elită care se va desfășura în perioada 25-30 octombrie. Curios, de la Academia Gică Hagi au fost luați doar doi jucători, în timp ce de la Dinamo n-a fost selecționat niciun copil. În schimb, lotul este dominat de jucători de la Centrele de Excelență.
În ultima vreme, Gică Hagi se plânge tot mai mult că ar exista la FRF un curent îndreptat împotriva sa, care se râsfrânge asupra activității de la academia pe care o susține. Modul în care a fost făcută selecția la naționala sub 17 ani îi dă și mai multe motive de nemulțumire. De la Academia Hagi au fost luați doar doi jucători, de la Dinamo – niciunului, însă Centrele de Excelență din Târgu Mureș și Timișoara dau nu mai puțin de nouă jucători, deși rezultatele acestora sunt destul de slabe.
Liderii care nu dau niciun jucător la U17
În Liga Elitelor, Seria de Est, puștii lui Dinamo U17 au avut un start de sezon excelent. După 3 etape, micii dinamoviști sunt pe primul loc, au maximum de puncte și golaveraj 12-4. Pe locul 2 se află FC Voluntari U17, cu 7 puncte și un golaveraj 14-3. Viitorul U17 se află pe locul 5, la 4 puncte de liderul Dinamo, însă are al treilea cel mai bun atac din serie, cu 9 goluri marcate. Adică o medie de 3 pe meci.
În Seria de Vest, lider este ACSFC Ardealul Cluj, cu maximum de puncte după 5 etape. Clujenii au dat nu mai puțin de 22 de goluri în 5 meciuri și au primit 5. Pe locul secund se află ACS Poli, tot cu 15 puncte, dar cu un golaveraj 10-1. Podiumul este completat de LPS Bihor, cu 12 puncte.
Cu toate acestea, Dinamo, FC Voluntari, Viitorul, ACSFC Ardealul, ACS Poli sau LPS Bihor nu au nici măcar un jucător în lotul României U17 pentru amicalele cu Polonia.
Centrele de Excelență excelează și nu prea
Dacă cele mai bune echipe din Liga Elitelor U17 nu dau niciun jucător, Centrele de Excelență deschise de Răzvan Burleanu la Târgu Mureș și Timișoara dau nu mai puțin de nouă jucători. Șapte jucători sunt de la Tricolor11 Timișoara, în timp ce doi vin de la Tricolor11 Târgu Mureș. Asta deși performanțele celor două echipe lasă de dorit.
Centrul de Excelență Timișoara are performanțe acceptabile, este pe locul 7, cu 6 puncte, însă are două meciuri în minus față de liderul Ardealul Cluj. Bănățenii au câștigat două jocuri și au pierdut unul. Golaveraj: 12-3.
Centrul de Excelență Târgu Mureș este însă departe de ceea ce FRF și-a propus. După 5 etape, are doar 3 puncte, cu o singură victorie și 4 eșecuri. Golaverajul este 3-14 și doar LPS Banatul, ultima clasată, are o apărare mai slabă.
Lotul României U17 pentru cele două amicale cu Polonia:
â–º Ionuț Rus – 20.01.2000 – Lazio Roma
â–º Andrei David Cristea – 09.01.2000 – Gaz Metan Mediaș
â–º Teodor Axinte – 02.02.2000 – CSMS Iași
â–º Raul Cristian Popa – 05.09.2000 – Tricolor11 Timișoara
â–º Ricardo Farcaș – 24.06.2000 – Ajax Amsterdam
â–º Călin Radu Jurj – 03.08.2000 – Tricolor11 Timișoara
â–º Antonio Manolache – 30.01.2000 – Tricolor11 Timișoara
â–º Darius Constantin Țieranu – 16.05.2000 – Tricolor11 Timișoara
â–º Alexandru Sabangeanu – 12.10.2000 – Academia Gheorghe Hagi
â–º Radu Ioan Chiriac – 04.01.2000 – ACS FC Dănuț Coman
â–º Mihael Alexandru Onișa – 15.03.2000 – Virtus Entella
â–º Vladimir Screciu – 13.01.2000 – CS U Craiova
â–º Ovidiu Horșia – 30.10.2000 – Tricolor11 Târgu Mureș
â–º Cosmin Constantin Tucaliuc – 13.05.2000 – Academia Gheorghe Hagi
â–º Denis Andrei Casian – 02.01.2000 – Tricolor11 Timișoara
â–º Dennis Politic – 05.03.2000 – Bolton Wanderers
â–º Andrei Bordieanu – 21.10.2000 – Tricolor11 Târgu Mureș
â–º Antonio Sefer – 22.04.2000 – Tricolor11 Timișoara
â–º Alexandru Gologan – 20.04.2000 – Getafe
â–º Vlad Antonio Chera – 06.06.2000 – Tricolor11 Timișoara
â–º Roberto Bairam Mihalache – 19.11.2000 – Villarreal