Mijlocașul echipei naționale de tineret a României, Marius Alexe, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că formația sa trebuie să aibă o determinare mai mare decât jucătorii selecționatei similare a Angliei, adversara din play-off-ul pentru calificarea la CE „Under 21”.
„Ne așteaptă două meciuri foarte grele și ne gândim doar la Anglia. Sperăm să jucăm cât mai bine și să plecăm neînvinși din Anglia. Trebuie să avem o determinare mai mare decât a lor, pentru că au jucători mai valoroși decât ai noștri. O să încercăm să demonstrăm că și noi suntem valoroși și că merităm să jucăm la echipe importante„, a spus Alexe.
Fundașul Florin Gardoș a precizat că nu știe dacă naționala de tineret a României va reuși să se califice la Campionatul European. „Va fi greu. Nu știu dacă ne vom califica, dar vom face tot posibilul. Pentru a învinge Anglia trebuie să ne concentrăm și să jucăm cu ambiție mare. Cu toții ne dorim să facem pasul către echipa mare, poate într-un an doi o să ajung și eu, dar mai am mult de muncă„, a afirmat Gardoș.
Echipa națională de tineret a României va juca împotriva selecționatei similare a Angliei play-off-ul de calificare la Campionatul European „Under 21”, ediția 2009-2011. Meciurile vor avea loc la 8 octombrie-turul (în deplasare) și la 12 octombrie – returul (la Botoșani).
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER