Tehnicianul selecționatei de tineret a României, Emil Săndoi se confruntă cu probleme de lot și nu numai, înaintea meciului de debut din preliminariile Campionatului European de Tineret 2009-2011.
“Sunt pe ultima sută de metri cu alcătuirea lotului pe care îl voi convoca pentru partida cu Andora. Din păcate, mă confrunt cu mai multe probleme. După ce că aria de selecție este destul de restrânsă, iar o parte dintre fotbalisti nici nu joacă pe la echipele lor de club, am și unele probleme medicale.Am înțeles că atacantul Farului, Alibec va lipsi din teren vreo trei săptămâni din cauza accidentării din meciul cu Universitatea Craiova. Apoi, Bicfalvi, care este un jucător de bază încă nu a jucat de vreo lună de zile. El s-a accidentat în partida amicală a naționalei de tineret cu Slovenia și momentan și-a reluat doar alergările ușoare. Sper . măcar să joace la Steaua II la sfârșitul acestei săptămânii într-un meci oficial. Este foarte greu să-l convoc doar pe baza unor alergări ușoare făcute în ultimul timp. El ar avea nevoie de meciuri în picioare. Vă repet, Bicfalvi este unul dintre jucătorii noștri de bază. În cele din urmă ar fi foarte bine ca Mihai Costea și Raul Rusescu fotbaliști pe care îi am în atenție pentru meciul cu Andora, să evolueze la fel și la sfârșitul acestei săptămâni, atunci când echipele lor de club vor disputa meciurile din campionat. Cei doi au avut evoulții bune și au marcat etapa trecută. ”, a declarat Săndoi pentru www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER