„Am scos un egal imens în fața unei formații cu 2-3 ani mai mare!

Mijlocașul Cosmin Gângioveanu a declarat, miercuri, după remiza obținută de echipa națională de tineret a României contra Serbiei, scor 1-1, că reprezentativa sub 21 de ani a obținut un rezultat mare.

"Sunt foarte fericit că am marcat iar. Mulți credeau că vom veni cu multe goluri primite, dar am jucat bine și am scos un egal mare în fața unei echipe cu doi-trei ani mai mare față de noi. Din acest moment ne gândim doar la echipa de club. Ne așteaptă un meci foarte greu cu Oțelul și trebuie să câștigăm", a spus Gângioveanu.

Cosmin Gângioveanu este golgheterul actualei generații a naționalei României de tineret. Jucătorul Universității a înscris în patru dintre cele cinci confruntări disputate de tricolori până în prezent, respectiv împotriva Bulgariei (1-1), Sloveniei (1-3), Andorrei (2-0) și a Serbiei (1-1). De asemenea, trei dintre cele patru goluri au fost marcate de Gângioveanu din penalti, singura excepție fiind cea din meciul cu Bulgaria.

Reprezentativa de tineret a României a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul amical susținut, miercuri, la Kragujevac, în compania selecționatei similare a Serbiei. Cosmin Gângioveanu a marcat pentru România în minutul 54, din penalti, după ce cu câteva minute înainte Tosici ratase un penalti pentru Serbia. Egalitatea a fost restabilită de Djordjevici, în minutul 59.

MEDIAFAX

Publicat: 01 04. 2009, 22:53
Actualizat: 01 04. 2009, 22:56