Bogdan Vintilă și Mihai Teja, prezentați oficial la naționalele Under-17 și Under-21. Promisiunile celor doi selecționeri

Bogdan Argeș Vintilă și Mihai Teja au fost prezentați oficial pe băncile reprezentativelor Under-17, respectiv Under-21.  Răzvan Burleanu a susținut o conferință de presă în care i-a prezentat pe noii tehnicieni de la juniori.

„Mihai Teja a trecut ca antrenor secund pe la cele mai importante echipe din Liga 1. Pentru proiectul nostru cei doi sunt foarte buni. Le urez succes ambilor antrenori”, a spus Răzvan Burleanu.

Venit în Locul lui Florin Răducioiu, Vintilă a ținut să-i mulțumească predecesorului său pentru munca depusă și a precizat că a pornit deja o serie de selecții la nivel național în ceea ce privește această grupa de vârstă.

„Mulțumesc FRF pentru încrederea acordată. Aș vrea să-i mulțumesc și lui Florin Răducioiu pentru calificarea obținută și pentru faptul că este alături de mine și mă ajută cu detalii despre jucători. Vreau să cunosc nivelul acestei categorii de vârstă în toată țara. Porțile sunt edeschide oricui este bine pregătit, serios și vine la națională să câștige. Sper ca această grupă foarte bună să meargă la Campionatul European și apoi la cel Mondial”, a spus Bogdan Vintilă.

Mihai Teja a ținut să-i mulțumească lui Anghel Iordănescu pentru că l-a propus la naționala Under-21 și a spus că speră să califice în premieră naționala de tineret la un turneu final.

„Îi mulțumesc domnului Iordănescu pentru că a dorit să fac parte din staff-ul dumnealui pentru echipa under-21 se află sub managementul celei de la prima echip. Este foarte important să calific echipa de tineret la Campionatul European. Le mulțumesc celor care mi-au dat un vot de încredere, sper să nu dezamăgesc și să fiu primul antrenor care va califica naționala de tineret la un campionat european”, a spus Mihai Teja.

Captură Foto: Dolce Sport

Publicat: 21 11. 2014, 14:10
Actualizat: 21 11. 2014, 14:11