Mircea Sandu a mustrat luni oficialitățile ilfovene pentru modul în care decurg pregătirile pentru Campionatul European Under 19 de la finalul lunii iulie, competiție care va fi găzduită de România în Brănești, Chiajna, Mogoșoaia și Berceni.
Cel mai în urmă cu lucrările sunt cei de la Brănești, iar dacă problemele nu se vor îndrepta imediat, se pare că meciurile vor fi mutate la București. De fapt, de la promovarea Victoriei în Liga I, la stadionul din Brănești nu s-a făcut nimic. Exilat la Buzău, Ilie Stan a dorit să revină la Brănești cu echipa pentru retur, dar acest lucru este imposibil din cauza infrastructurii. În schimb, la Chiajna și Berceni lucrările sunt în grafic, iar autoritățile dau asigurări că totul va fi gata. Doar la Mogoșoaia, unde e cantonamentul naționalei, nu e nevoie decât de mici retușuri. „Nu vom termina la timp!” Unde s-a împotmolit Brăneștiul? „S-a făcut licitația pentru nocturnă, dar după o contestație a trebuit să anulăm totul. Licitația va fi reluată, dar eu nu cred că vom reuși să terminăm totul în timp util”, a dezvăluit Alexandru Mirciu, președintele Victoriei Brănești și consilier local. De aceeași parte a baricadei, managerul sportiv Alin Buzărin a fost mai optimist, spunând că, până la finele lunii iunie, instalația de nocturnă va fi finalizată și va fi construit un nou vestiar. De la vorbe până la fapte e drum lung, iar ieri la Brănești puteai vedea doar un singur muncitor care dădea zăpada de pe teren. În locul viitoarelor vestiare? Niște copaci proaspăt vopsiți!
Eveniment
20 iulie-1 august este perioada în care se va desfășura CE U19. Mogoșoaia, Berceni, Chiajna și Brănești au fost localitățile desemnate să găzduiască evenimentul care va fi transmis în direct de Eurosport
Pe 1 mai va fi gata nocturna. Am avut ceva probleme cu niște firme care au cerut prea multe clarificări. În rest, totul merge normal Marian Ghenu, primar Berceni
Noi stăm destul de bine cu stadionul. În curând va fi montată nocturna. Cu siguranță vom fi gata la timp Mircea Minea, primar Chiajna
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER