„Am ratat o șansă importantă cu Bosnia, dar eu cred că putem învinge Țara Galilor și obține calificarea la baraj. Ne gândim doar la victorie pentru că o remiză ne-ar trimite pe locul al doilea și ar fi mai greu să ne calificăm”, a declarat acesta.
Keșeru a vorbit și despre rezultatele echipelor românești în cupele europene: „Rezultatele echipelor românești sunt apreciate. Campionatul intern este foarte bine văzut în străinătate, mai ales acum când avem două echipe în grupele Ligii Campionilor și cinci formații în Cupa UEFA”, a precizat atacantul.
Și Sergiu Homei este convins că tricolorii „mici” se vor califica. Fundașul dinamovist se bazează pe suportul publicului din Iași.
„Am petrecut o perioadă foarte frumoasă aici la Poli Iași și mă întorc cu plăcere în Dealul Copoului. Sunt convins că suporterii de aici ne vor susține și vor fi al doisprezecelea jucător în meciul cu Țara Galilor. Pentru noi lucrurile sunt simple: câștigăm cu Țara Galilor și mergem la baraj! Vom juca numai la victorie”, a spus Homei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER