Convocarea la naționala mare? „Ca o cireașă de pe tort”. Portarul Andrei Radu vorbește despre debutul la România lui Cosmin Contra
Căpitanul și portarul echipei naționale de tineret, Ionuț Andrei Radu, a primit o convocare surpriză la finalul sezonului. A fost chemat de selecționerul Cosmin Contra la prima reprezentativă a României, pentru meciurile cu Norvegia și Malta, din preliminariile Campionatului European.
„Convocarea a venit ca o cireașă de pe tort. S-a încheiat anul în cel mai bun mod posibil și vom vedea, sper să terminăm pozitiv la nivel de rezultate. Am fost foarte bucuros. Nu m-am gândit niciodată și nu aveam așteptări să fiu chemat dar acum că a venit sunt foarte mândru. Fotbalul este viața noastră și noi pentru asta muncim, să avem satisfacțiile astea și automat vacanța putem să o lăsăm de-o parte.
Aș vrea să închei anul cu un debut la echipa națională și ar fi ceva extraordinar. Trebuie să ne focusăm pentru a obține maximum de puncte. Dacă nu vor ajunge maximum de puncte, să luăm cel puțin 4, și asta ar fi ideal. Cred că nu este doar obiectivul meu (n.red. – participarea la un turneu final), ci al tuturor jucătorilor români de la echipa națională„, a declarat Andrei Ionuț Radu, pentru Telekom Sport.
Vineri dimineață, 31 iunie, jucătorul echipei Genoa a efectuat vizita medicală alături de colegii de la naționala U21, ca mai apoi să se alăture lotului pregătit de Cosmin Contra.
Pe 7 iunie, la Oslo, România întâlnește Norvegia, iar pe 10 iunie va juca împotriva Maltei, în deplasare. Ambele partide contează pentru preliminariile EURO 2020, turneu final la care Bucureștiul va găzdui patru partide.
Lotul echipei naționale a României pentru meciurile cu Norvegia și Malta:
Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 59/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0)
Fundași: Romario Benzar (FCSB, 15/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 34/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 35/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Iulian Cristea (FCSB, 0/0), Alin Toșca (PAOK, 15/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 9/0)
Mijlocași: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 42/5), Dorin Rotariu (Astana, 9/1), Ciprian Deac (CFR Cluj, 19/4), Dennis Man (FCSB, 3/0), Tudor Băluță (FC Viitorul, 4/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 16/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 4/0), Dan Nistor (Dinamo, 1/0), Alexandru Maxim (Mainz, 34/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 30/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 3/0)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 31/10), George Țucudean (CFR Cluj, 9/3), George Pușcaș (Palermo, 6/2)