Cu trei jucători eliminați, România nu a rezistat în fața Serbiei și a ratat calificarea la CE Under 19!** România U 19 -Serbia U 19 0-3

Redactor:
Nicu Bădescu
Redactor:
Radu Faur
Cu trei jucători eliminați, România nu a rezistat în fața Serbiei și a ratat calificarea la CE Under 19!** România U 19 -Serbia U 19 0-3
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu trei oameni mai puțin pe teren decât adversarii lor, fotbaliștii români născuți în 1993 și 1994 au ratat o calificare. Înfrângerea cu Serbia a fost dureroasă, dar asta nu înseamnă că juniorii de astăzi nu pot scrie istorie în tricoul galben peste câțiva ani. Până la urmă, și generația de aur a trăit o umilință, la Kosice.

Avântul juniorilor români a fost tăiat greșeli copilărești. Mai întâi, a fost o eroare defensivă, comisă la doar zece minute de la startul jocului. Sârbul Ninkovic a scăpat singur spre poarta noastră, iar Ionuț Puțanu a fost nevoit să îl faulteze. Fundașul de la Viitorul Constanța a primit direct cartonașul roșu. Ninkovic a pus mingea pe punctul cu var și totul părea deja pierdut, însă generația Under 19 a României are ceva ce tricolorilor le-a lipsit în sferturile de finală ale mondialului din 1994: un portar capabil să apere un penalty. Buzbuchi (tot de la Viitorul) a apărat lovitura de la 11 metri, dar mai erau 80 de minute de chin. Bulversați de eliminarea lui Puțanu, tricolorii mici au aruncat mingea la disperare ori de câte ori au trecut mijlocul terenului, iar în apărare au fost groggy. Am avut noroc la ratările monumentale ale lui Aleksandar Mitrovic (una dintre ele cu poarta goală), dar avea să vină și a doua eliminare pentru România. Vătăjelu (intrat pe teren de doar șapte minute) a faultat și el în careu și a primit cartonașul roșu. Buzbuchi nu a mai repetat isprava de la primul penalty, iar Mitrovic a înscris pentru 1-0 (minutul 41). Cu doi oameni în minus, golul de 2-0 a venit firesc (marcator Ninkovic, din lovitură liberă în prelungirile primei reprize.

În a doua jumătate de meci, am scăpat ieftin. Am mai luat doar un gol, după un nou cartonaș roșu (Roman, care a făcut henț pe linia porții).

În primele două meciuri din acest turneu de calificare, România lui Gavra, Stanciu, Roman, Manole și așa mai departe a arătat că putem juca ofensiv, cu mingea pe jos și că putem fi tupeiști chiar și în fața Germaniei. Nu scorul cu Serbia, ci aceste lucruri trebuie ținute minte, atât de jucători, cât și de cei care le pot influența viitorul în fotbal.

Speech-ul lui Iovan, ineficient

Ștefan Iovan a urmărit meciul din tribună, fiind suspendat, pe motiv că s-a bucurat prea tare la partida anterioară, când România a egalat Germania, intrând pentru câteva secunde în teren. Antrenorul coordonator al echipelor de juniori i-a vizitat, totuși, pe jucători cu o oră înainte de meci, pentru a-i încuraja. „Le-am spus că nu contează dacă vor câștiga sau nu, ci contează că ei vor forma o generație foarte bună a fotbalului românesc, poate la fel ca aceea din 1994”, a dezvăluit Iovan.

„Sunt foarte puțini jucători de la echipele de top, gen CFR, Steaua, Rapid, Dinamo. Aceste echipe nu pun accent pe creșterea juniorilor, iar acest lucru se vede”, Miodrag Belodedici, director departament juniori FRF

Iovan: „Unii nu au cei șapte ani de acasă!”

Arbitrul elvețian Klassner a acordat trei cartonașe roșii și tot atâtea lovituri de la 11 metri împotriva României, stârnind controverse și amplificând frustrarea în tabăra tricoloră.

Cu trei eliminări, trei penalty-uri și trei goluri încasate, astfel s-a încheiat drumul naționalei U19. Elvețianul Klassner a părut să nu ofere României nicio șansă în meciul care se considera a fi unul decisiv pentru calificarea la turneul final. Deși deciziile acestuia au stârnit controverse, președintele CCA, Ion Crăciunescu, îi dă credit total arbitrului: „În astfel de cazuri se evaluează, în primul rând, dacă era o fază din care jucătorul putea să înscrie, în care golul era iminent. Deciziile au fost corecte!”.

De la Novi Sad, Ștefan Iovan (foto), antrenorul coordonator, n-a arătat însă cu degetul spre arbitri, ci spre unii dintre tricolorii mici: „Ne-a costat inconștiența unor jucători. Popescu și Vătăjelu au făcut greșeli impardonabile. Nu știu cum se mai pot uita în ochii colegilor lor. Toată munca de un an a fost distrusă din cauza unor erori copilărești. Unora dintre ei le lipsesc cei șapte ani de acasă”, a declarat acesta, preferând să nu ofere nume. (Sorina OPRIȚESCU)

Hagi: „Dați-le credit în continuare”

Gică Hagi (foto) n-a putut să vadă meciul. La ora jocului, „Regele” era pe drum spre Craiova, pentru o acțiune cu unul dintre partenerii Academiei sale. Cum în primul „unsprezece” a avut cinci jucători de la Viitorul, fostul mare decar al naționalei a fost informat permanent de evoluția scorului.
La pauză, când scorul era 2-0 pentru sârbi, iar România evolua cu doi jucători mai puțin, „Regele” a tras deja concluziile. „În meciul cu Germania a luat Stanciu roșu, acum Puțanu și Vătăjelu. Nu comentez arbitrajul, dar e greu în aceste condiții. Copiii nu trebuie acuzați, au jucat contra echipei țării gazdă. Este o generație de viitor, trebuie să i se dea credit în continuare”, a declarat Hagi.

Constănțeanul crede că se văd semne bune în fotbalul românesc: „Apar jucători tineri, se vorbește despre ei. Este bine, înseamnă că n-am vorbit degeaba”. Întrebat de ce echipele din Liga I nu s-au interesat de acești fotbaliști, care joacă majoritar în liga a II-a, Hagi a replicat: „Este bine că joacă în liga a doua. Și eu am jucat în Divizia B, un an și jumătate. Este un loc unde poți să crești, fără presiune, iar mai apoi, când faci saltul în Liga I, să fii pregătit. Acesta este drumul normal”.

Ieftini și buni: total – 2 milioane de euro

România a selecționat pentru turul de elită din Serbia o echipă cu mulți jucători mai tineri decât limita maximă de vârstă (19 ani). De pildă, Țîru, Vaștag, Iancu, Roman sau Buzbuchi au numai 18 ani. Văzută ca o generație de viitor, echipa este una ieftină în acest moment. Toți cei 11 titulari trimiși ieri în teren de Ovidiu Stângă valorează două milioane de euro (conform transfermarkt.de). Cea mai bună cotă o au Vaștag și Roman, câte 350.000 de euro.

Iată desfășurarea LIVE TEXT a partidei:

Min 90+2 – Final de meci

Min 90 – De la margine se arată două minute de prelungire

MIn 84 – Vaștag trimite un șut centrare peste poarta sârbilor

Min 82 – Dobrosavlevici este aproape de un autogol, mingea se duce puțin pe lângă poarta lui Buzbuchi

Min 81 – Ultima schimbare a sârbilor. Dimic este înlocuit de Cavric

Min 80 – Florin Andone este avertizat de central cu un cartonaș galben

Min 77 – Mitrovic transformă lovitura de pedeapsă și scorul devine România – Serbia 0-3

Min 76 – Alin Roman este eliminat după un henț pe linia porții. Centralul dictează al treilea penalty în acest meci

Min 74 – Buzbuchi este din nou salvatorul României, Mitrovic ratează din poziție de singur cu portarul

Min 68 – Sârbii se joacă cu ocaziile. Mitrovic trimite un pic peste poarta lui Buzbuchi

Min 62 – Popescu primește un cartonaș galben

Min 61 – A doua schimbare la sârbi, iese Poletanovic și intră Radovanovic

Min 60 – Ultima schimbare pentru România. Iese Iancu și intră Florin Andone

Min 60 – Djurdjevic trimite un șut puternic, Buzduchi are o nouă intervenție extraordinară

Min 57 – StojkoviÇ trimite pe lângă poarta lui Buzbuchi

Min 54 – Buzbuchi reține centrarea lui Aksentijevic

Min 53 – Vaștag face un fault de galben, arbitrul îl iartă de la eliminare

Min 50 – O nouă mare ocazie pentru sârbi, Poletanovic trimite peste poartă din poziție excelentă

Min 47 – Lovitura de cap a lui Aksentijevic trece puțin pe lângă poarta României

Min 46 – A început repriza secundă

Min 46 – Djurdjevic îi ia locul lui Ninkovic

Min 46 – Iese Gavra și intră Dobrosavlevici

O primă repriză de coșmar pentru elevii lui Ovidiu Stângă, care sunt conduși cu scorul de 2-0 și evoluează cu doi jucători de câmp mai puțin. Puțanu și Vâtejelu au fost eliminați după ce au comis faulturi în careu din postura de ultimi apărători.

Centralul a acordat penalty la ambele faze, prima lovitură de pedeapsă fiind apărată de Buzbuchi, care a fost cel mai bun jucător al României în prima repriză. Cel de-al doilea penalty a fost transformat de Mitrovic în minutul 40, iar în prelungirile primei reprize, sârbii au beneficiat de o lovitură liberă de la 18 metri, pe care Ninkovic a executat-o perfect aproape de vinclu și Serbia conduce cu 2-0 la pauză.

Min 45+4 – Final de primă repriză

Min 45+4 – Ninkovic este avertizat cu un cartonaș galben

Min 45+3 – Ninkovic execută excelent o lovitură liberă de la 18 metri, mingea se duce aproape de vinclul porții lui Buzbuchi și Serbia conduce cu 2-0

Min 45+2 – Vaștag este avertizat cu un cartonaș galben pentru proteste

Min 45+1 – Buzbuchi iese și degajează din fața unui adversar

Min 45 – Repriza a fost prelungită cu trei minute

Min 41 – Veștile proaste vin și din cealaltă partidă! Germania conduce cu 2-0 pe Ungaria, după ce nemții au marcat de două ori în două minute. România este pe locul trei în grupă în acest moment

Min 40 – Mitrovic deschide scorul din penalty. Buzbuchi a fost aproape să respingă și această lovitură de pedeapsă

Min 38 – Vătăjelu este eliminat după un fault în postură de ultim apărător în interiroul careului! Un nou penalty pentru sârbi

Min 36 – Alin Roman trimite un șut peste poarta sârbilor

Min 33 – Țîru se resimte după o accidentare

Min 32 – Prima schimbare a partidei. Iese Rafael Stănescu și intră Vătăjelu

Min 29 – În celălalt meci al grupei se întâlnesc Germania și Ungaria. Partida se joacă la aceeași oră, scorul este de 0-0, însă ungurii joacă în 10

Min 28 – Buzbuchi iese și reține din fața lui Ninkovic

Min 27 – Centrarea lui Ninkovic este reluată cu capul de Mitrovic, mingea se duce pe lângă poartă

Min 25 – Petrovic trimite mult peste poarta tricolorilor

Min 24 – Ninkovic trimite un șut pe lângă poarta lui Buzbuchi

Min 23 – Țîru încearcă o execuție din foarfecă, arbitrul dictează fault în atac

Min 20 – Buzbuchi are o nouă intervenție senzațională la lovitura de cap trimisă de Ivkovic

Min 19 – Prima lovitură de colț a partidei aparține Serbiei

Min 15 – Ocazie imensă pentru sârbi. Mitrovic îl evită pe Buzbuchi, rămâne singur cu poarta goală, însă trimite cu capul peste poarta României. Avem din nou șansă

Min 12 – Buzbuchi apără lovitura de pedeapsă șutată de Ninkovic

Min 11 – Puțanu intervine imprudent în careu asupra unui adversar, îl faultează și arbitrul dictează penalty și eliminare. Puțanu primește cartonașul roșu

Min 10 – Cea mai mare ocazie a partidei. Stănescu ratează voleul după o centrare foarte bună

Min 10 – Vaștag trage de la mare distanță, mingea trece pe lângă poarta lui Pajovic

Min 9 – Pasa lui Roman pentru Gavra este prinsă de portarul sârbilor

Min 6 – Lovitura de cap a lui Mitrovic trece pe lângă poarta lui Buzbuchi

Min 5 – Sârbii domină acest început de partidă

Min 2 – Puțanu are o intervenție greșită, sârbii nu profită și mingea iese în afara terenului

Min 2 – Mitrovic este surprins în offside

Min 1 – A început meciul

Iată echipele de start:

România: Buzbuchi – Nica, Țîru, Puțanu, Popescu – Roman, Vaștag, Stănescu – Iancu, Gavra, Manole

Serbia: PajoviÇ – StojkoviÇ, PetroviÇ, SpajiÇ, DimiÇ – PoletanoviÇ, NinkoviÇ, AksentijeviÇ – MitroviÇ, Radoja, IvkoviÇ


Echipa antrenată de Ovidiu Stângă joacă astăzi (ora 18:00, în direct pe voyo.ro, RELIVE pe Sport.ro, de la ora 19:00) meciul decisiv cu Serbia, pentru calificarea la Europenele din Estonia. Staff-ul federal care însoțește juniorii la turneul preliminar de la Novi Sad a aflat abia ieri că doar o victorie le asigură câștigarea grupei.

România s-a impus cu 4-0 în fața Ungariei, iar Serbia, cu 1-0. Dacă și Germania va câștiga împotriva maghiarilor (se joacă la aceeași oră), chiar și la un singur gol diferență, iar ai noștri obțin un egal, vor fi trei echipe cu 5 puncte, dar România, în ciuda golaverajului superior, va încheia grupa pe locul al doilea sau treilea și va rata calificarea!

Regulamentul UEFA pentru un astfel de turneu spune că, în cazul în care trei echipe se află la egalitate, pentru departajare se întocmește un clasament în trei și nu se ține cont de meciurile jucate de a patra echipă din grupă. Înaintea golaverajului general contează golaverajul între cele trei, apoi numărul de goluri înscrise de fiecare echipă. Dacă vom remiza mâine, atunci între România, Serbia și Germania se vor fi înregistrat doar egaluri, iar tricolorii nu mai au șanse la primul loc, pentru că în meciul lor direct, sârbii și nemții au marcat câte două goluri (unul mai mult decât românii). Membrii staff-ului tehnic erau convinși că golaverajul este criteriul de care se ține cont imediat după numărul de puncte din acel clasament „în trei”, însă ieri dimineață au fost lămuriți de reprezentanții UEFA că sunt aproape condamnați să joace la victorie împotriva gazdelor.

Singura variantă pentru ca România să se califice cu un egal ar fi ca Germania să nu învingă Ungaria, lucru destul de puțin probabil.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×