Daniel Isăilă, noul selecționer al naționalei de tineret: „Nu pot să fiu decât onorat și fericit!”
Daniel Isăila a fost prezentat, marți, în funcția de selecționer al echipei naționale de tineret a României. Tehnicianul în vârstă de 44 de ani va avea ca obiectiv calificarea la Campionatul European de tineret din 2019.
„Nu pot să fiu decât onorat și fericit că sunt în această poziție. Simt o mare responsabilitate, practic sunt responsabil pentru viitorul echipei naționale de seniori. Sunt încărcat cu energie, sunt pozitiv și abia aștept să începem treaba. Eu sunt om deschis, pozitiv, care poate lucra cu oricine atât timp cât persoana respectivă își dorește”, a declarat Daniel Isăilă, într-o conferință de presă.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, și selecționerul german Christoph Daum au căzut de acord că numirea lui Daniel Isăilă are scopul de a îmbunătăți comunicarea dintre naționala de seniori și cea de tineret.
„Vreau ca atât naționala mare, cât și cea U21 să aibă același stil de joc. Avem nevoie de o colaborare permanentă, iar Daniel Isăilă a lucrat în staff-ul primei reprezentative și cunoaște foarte bine ce se întâmplă în interiorul echipei naționale. Este un antrenor al performanței, care a contribuit la calificarea României la Euro 2016”, a afirmat conducătorul FRF.
În timp ce Christoph Daum a declarat: „Vom stabili niște standarde înalte de performanță și de cooperare la toate reprezentativele. Îi urez bun venit lui Daniel, vom lucra împreună zi de zi pentru a crește standardele de performanță și a le face cât mai accesibile”.
Daniel Isăila îl înlocuiește în funcție pe Cristian Dulca. Noul selecționer al naționalei de tineret a mai antrenat echipele FC Săcele, FC Brașov, Sportul Studențesc, FCM Târgu Mureș și Astra Giurgiu. Între 2014 și 2016, Isăila a fost antrenor secund la echipa națională de fotbal a României.