Echipa naționala a României Under 19 a fost învinsă de Cipru, Muntenegru și Georgia în grupa preliminară pentru Campionatul European, iar sancțiunile nu au întârziat să apară. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că selecționerul Doru Isac va fi demis. Deși e nemulțumit de această decizie, antrenorul a făcut o afirmație surprinzătoare, recunoscând că dacă ar fi fost în locul președintelui FRF ar fi luat aceeași hotărâre.
„Am înțeles că am fost demis și marți voi avea o întâlnire cu domnul Burleanu. M-a sunat cineva din presă să-mi spună că am fost demis. Eu, Doru Isac, dacă eram președintele Federației tot îl demiteam pe antrenorul Doru Isac. Am responsabilitatea rezultatelor fără să încerc să caut scuze. Eu nu am venit în România pentru bani așa că nu vor fi probleme din punctul acesta de vedere”, a declarat Doru Isac la Digi Sport.
Doru Isac recunoaște că a fost tentat să demisioneze în urma rezultatelor slabe, însă în cele din urmă a fost sfătuit să nu ia decizii la cald.
„Eu am vorbit cu șeful Comisiei Tehnice și în discuțiile noastre i-am spus asta și a rămas să vorbim, să nu luăm deciziile așa repede. Nu este niciodată vina copiilor. Este vina sistemului. Am vizitat locurile pe unde se antrenează copii și am făcut această constatare” a mai spus antrenorul.
Doru Isac, fost antrenor în Japonia sau țările arabe, s-a remarcat în scurtul său mandat la naționala Under 19 prin atacurile aduse lui Gică Hagi și Academiei pe care acesta o conduce.
„Știți unde cred eu că greșim? Acest delir de superioritate pe care îl are Hagi este acceptat. El știe tot. Poate să fie critic literar, să vorbească despre „Iliada”, poate să fie doctor, să vorbească despre patologia cancerului de col uterin, poate să vorbească despre Pițurcă. Că el știe. Asta este drama cea mare, că îl acceptă societatea românească”, declara Doru Isac într-un interviu pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER