Dulca a înregistrat două succese la primele sale meciuri pe banca naționalei de tineret: „E important să începem preliminariile cu o victorie și să obținem calificarea”
Cristi Dulca a obținut a doua victorie pe banca naționalei de tineret, România Under 21 reușind să învingă naționala similară a Ciprului cu 1-0. Prima partidă a lui Dulca la cârma selecționatei de tineret a fost meciul de săptămâna trecută cu Islanda, partidă câștigată cu 3-0.
Dulca se declară mulțumit de prestația elevilor săi din meciul cu Cipru și pune lipsa spectacolului pe lipsa de prospețime a jucătorilor, precum și pe caracterul amical al partidei. Dulca speră ca preliminariile pentru Campionatul European din 2017 să îi găsească pe fotbaliștii săi în formă maximă, iar România să obțină calificarea la turneul final.
„Comparativ cu meciul de joi nu am mai avut aceeași atitudine și prospețime. Jocul nu a fost exact cum ne-am dorit, dar e importantă victoria pentru moral. Chiar dacă nu am făcut un joc spectaculos, ne-am descurcat foarte bine. Sper să ne capacităm la maxim până la ora primului meci oficial, e important să începem cu o victorie și să obținem calificarea”, a declarat Cristi Dulca pentru DigiSport.
În iunie, România U21 va debuta în preliminariile EURO 2017, pe teren propriu, în fața Armeniei.