Ei sunt „fruncea” țării!** Puștii Timișoarei au învins Dinamo și au câștigat titlul la Juniori B

LPS Banatul, formația de Juniori B a Timișoarei a câștigat
titlul național în fața puștilor lui Dinamo. La Buftea, bănățenii
au scris istorie, odată cu victoria din această competiție, tinerii
jucători ai Timișoarei adjudecându-și ambele titluri la cele mai
importante categorii de vârstă, juniori mari și mijlocii.

Timișorenii s-au impus cu 3-0, prin golurile
marcate de Darius Buia (2 goluri, primul din penalty) și
Dobrotavlevic.

La partidă au asistat 100 de suporteri dinamoviști, care s-au
prezentat la meci cu multe torțe și artificii. În tribune au luat
loc Mircea Sandu și Mitică dragomir, dar cei doi au plecat în
momentul în care galeriile au început să scandeze împotriva
lor.

La final a intrat un suporter pe teren, în uralele publicului,
fiind poreclit „Jimmy Jump”. Acesta a dat impresia că vrea să fure
trofeul, dar a părăsit zona de premiere fără să opună rezistență.
Leonard Doroftei a înmânat trofeul și medaliile
câștigătorilor.

Andrei Vaștag, fiul boxerului Francisc Vaștag, este purtătorul
numărului 10 la echipa Timișoarei. El a declarat la finalul
partidei că este liniștit la fiecare meci în care îl vede pe tatăl
său în tribune. „Nu mi-a fost frică de galeria lui Dinamo.
De fiecare dată când e tata în tribună sunt foarte liniștit. M-am
bucurat că ne-a premiat „Moșulică” (n.r. Leonard
Doroftei)”
, a declarat Andrei Vaștag.

Publicat: 23 06. 2011, 22:20
Actualizat: 23 06. 2011, 22:22