Episod șocant petrecut în timpul RUȘINII din Feroe! „Ă‚știa sunt nimeni pe lume!” Ce au făcut mai mulți jucători pentru a scăpa de Săndoi
Grupul de jucători a revenit în vestiar după zece minute, când selecționerul U21 se calmase.
Conform surselor federale, Emil Săndoi nu a mai vorbit cu elevii săi după acel meci, iar toate informațiile au fost transmise prin intermediul secunzilor.
Primul meci al naționalei U21 în preliminariile Euro 2015 a fost un fiasco total! Tricolorii mici au remizat 2-2 cu selecționata Insulelor Feroe, completând astfel tabelul umilințelor suferite în ultima vreme de loturile de juniori ale României. Sursele federale dezvăluie amănunte incredibile petrecute în arena din Toftir, acolo unde jucătorii U21 au bifat poate cel mai rușinos rezultat din ultima vreme: „Meritam să pierdem! Jucătorii au fost avertizați să nu trateze superficial această partidă, dar ei n-au ascultat. Nu le-a păsat că se fac de râs!”, spun martorii egalului din Feroe.
Au stat 10 minute în baie
În Feroe, naționala României a fost condusă la pauză, după ce Zachariasen a reușit să deschidă scorul în minutul 29. Furios, Săndoi a început să își certe jucătorii înainte ca aceștia să ajungă în vestiar. „Nu meritați să purtați tricoul României! Sunteți conduși de nimeni pe lume!”, a fost auzit urlând selecționerul puștilor de la U21 în drum spre cabine, loc în care nu au ajuns însă toți fotbaliștii. „Unii dintre ei s-au ascuns în baia care era în drum spre vestiar. Au stat acolo aproape toată pauza”. Reacția acestora ar fi venit după ce, în drum spre cabine, Săndoi l-ar fi agresat pe Alex Crețu (21 de ani, Poli Iași). Cei care au fost în încăperea destinată oaspeților au fost martorii unei crize de nervi rar întâlnită la antrenorul de 48 de ani: „Vreți să faceți istorie?! Păi dacă vă bat aștia, sigur o să faceți. Nimeni pe lume a bătut România. Felicitări!”. Naționala U21 a intrat până la urmă în istorie. Nu cu o înfrângere, ci cu un egal venit în minutul patru de prelungiri după o serie de greșeli incredibile. Reacția antrenorului? „Nu a mai vorbit cu niciunul dintre jucători în ziua pe care lotul a mai petrecut-o în Feroe. Ce avea de spus, transmitea prin intermediul celor din staff”, au explicat sursele federale.
Nu avem perspective foarte frumoase. Ne vom avânta din ce în ce mai mult în mocirlă
Emil Săndoi, selecționer România U21