EURO U19: Spania – Belgia 4-1!** AICI Clasamentele și programul turneului

Meciul de ieri a început, de fapt, miercuri, dar după 19 minute
a fost întrerupt la 1-0 pentru Spania din cauza furtunii.
Deznodământul l-am aflat
aseară: Spania e tare!

Partida a fost reluată aseară, din minutul 1 și de la 0-0, iar
Spania și-a respectat statutul de mare favorită. În minutul 12,
portarul belgienilor, Casteeles, a faultat în careu, fiind
eliminat, iar Sarabia a transformat lovitura de pedeapsă. Ibericii
au continuat să atace, ratând exasperant până la pauză. În repriza
a doua, belgienii au egalat la prima fază de atac pe care și-au
creat-o, în minutul 48, prin Cuvelier. Însă elevii lui Melendez
și-au revenit repede și au pus stăpânire pe joc, reușind să
marcheze până la final de încă trei ori. Spania este principala
favorită la câștigarea trofeului, iar partida cu Belgia a fost un
antrenament util înaintea disputei cu Serbia, de mâine.

Clasamente

GRUPA A
1.Cehia 1 1 0 0 3-1 3
2.Irlanda 1 1 0 0 2-1 3
3.Grecia 1 0 0 1 1-2 0
4.România 1 0 0 1 1-3 0

GRUPA B
1.Spania 1 1 0 0 4-1 3
2.Serbia 1 1 0 0 2-0 3
3.Turcia 1 0 0 1 0-2 0
4.Belgia 1 0 0 1 1-4 0

Publicat: 21 07. 2011, 21:00
Actualizat: 21 07. 2011, 22:57