EXCLUSIV | Mirel Rădoi, hotărât înaintea debutului cu naționala României U21: „Dacă ne vor trezi la 6 dimineața, va trebui să ne calificăm!” VIDEO
This browser does not support the video element.
Mirel Rădoi așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu tricolorii mici, dar momentul nu va fi unul ușor pentru selecționerul naționalei României U21. Rădoi a mărturisit, într-un interviu exclusiv pentru ProSport, că are emoții înaintea primelor două meciuri oficiale din grupa preliminară pentru calificarea la EURO 2019.
Fostul stelist va debuta în forță pe banca tehnică a juniorilor României. Pe 7 septembrie, tricolorii vor merge în deplasare unde vor juca cu selecționata Portugaliei, iar 4 zile mai târziu, la Ovidiu, naționala U21 se va confrunta cu Bosnia-Herțegovina.
„Este o poziție inedită pentru mine și mă simt puțin emoționat, dar sunt emoții pozitive, sper că ceea ce le voi transmite băieților să fie de bun augur.
De obicei nu îmi pregătesc speech-uri, îmi place să fiu spontan, să le spun ceea ce gândesc la momentul respectiv și să le transmit ceea ce eu cred cu adevărat. Nu mă pregătesc de speech-uri, nici la interviuri, nici cu oricine la niciun fel de întâlnire. Nu mă gândesc ce aș putea spune să impresionez sau să mă gândesc la ceva, vreau să fiu cât mai sincer și direct.
Sincer, am atât de multe de povestit jucătorilor încât nu știu cu ce să încep. Sper să înțeleagă cât mai mult din informațiile pe care le vor avea și sper ca la această dublă să ieșim învingători în cele două partide„, a spus Mirel Rădoi pentru ProSport.
Pentru aceste două jocuri, selecționerul Mirel Rădoi a trimis faxul de convocare pentru patru fotbaliști care evoluează în străinătate: Andrei Ionuț Radu (Genoa), Ionuț Nedelcearu (UFA), Alexandru Pașcanu (Leicester) și Andrei Ivan (Rapid Viena). Alți cinci jucători au fost convocați de principiu: Vladimir Screciu (Genk), Adrian Petre (Esbjerg), Marco Dulca (Swansea City), Mihai Dobre (Bournemouth) și Andrei Rațiu (Villarreal).
Întrebat de ProSport de criteriile pe care s-a bazat în momentul în care a convocat stranierii, Mirel Rădoi a răspuns: „Contează evident forma sportivă, contează din punct de vedere psihologic cum sunt ei, contează integrarea jucătorilor și aici m-aș referi la generația de 19 ani care se va regăsi în această convocare și în plus de asta, contează foarte mult profilul jucătorului pentru ceea ce urmează în meciurile cu Portugalia și Bosnia„.
Tricolorii U21 sunt neînvinși și ocupă poziția a treia în grupa preliminară (1. Bosnia-Herțegovina -15 puncte, 2. Portugalia -13 puncte, România -12 puncte), de unde se califică direct, la turneul final, doar prima clasată. Cele mai bune patru din nouă ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a se stabili încă două selecționate care merg la EURO 2019.
Pe lângă cele două meciuri pe care România U21 le va disputa cu Portugalia (7 septembrie) și cu Bosnia-Herțegovina (11 septembrie), naționala lui Rădoi va mai avea o dublă, pe 12 octombrie cu Țara Galilor, iar pe 16 octombrie cu Liechtenstein.
„Am un singur gând pe care-l voi spune și jucătorilor: Calificare! Indiferent cu cine vom juca, indiferent de vreme, de oră, dacă ne vor trezi la 6 dimineața va trebui să intrăm, să jucăm și să ne calificăm, este simplu„, a dezvăluit Rădoi, pentru ProSport, obiectivul său.