FOTO** Imagini cu puștii lui Săndoi pregătindu-se să dea piept cu Letonia
Emil Săndoi, selecționerul naționelei de tineret, a declarat că
meciul cu Letonia va fi unul extrem de dificil deoarece
reprezentativă baltică este cel mai puternic adversar din grupă,
după Rusia.
„Letonia este, după Rusia, cea mai dificilă echipă din
grupă, o echipă care poate pune probleme tuturor. În Letonia, Rusia
a câștigat cu 4-0, dar dacă după primele 20 de minute scorul era
2-0 pentru gazde, nu se supăra nimeni. Letonia este un adversar
puternic, dar trebuie să ne impunem. Păcat că nu pot conta pe mai
mulți jucători de bază, ca Ochiroșii, Gângioveanu și Rusescu, iar
alții sunt la limită cu galbenele, așa că trebuie să fim atenți.
Tehnicianul se teme de faptul că naționala ar putea avea probleme
în zona centrală a apărării deoarece titularii nu joacă în mod
constant la echipele de club. Sper să depășim dificultățile din
zona centrală. Găman a fost suspendat în campionat și nu a mai
jucat, Cordoș nu a apucat să joace pentru Frosinone, iar Barbu este
mai mult rezervă la Craiova. Chiar și așa, ne dorim să câștigăm
toate punctele, atât în meciul cu Letonia, cât și în cel următor,
contra Insulelor Feroe”, a declarat Emil săndoi.
Selecționerul naționalei de tineret a se va baza, pentru meciurile
cu Letonia și Insulele Feroe, pe următorul lot:
Portari: Silviu Lung (Universitatea Craiova),
Cezar Lungu (Steaua);
Fundași: Ștefan Bărboianu (Universitatea Craiova),
Alexandru Mățel (Farul Constanța) , Andrei Cordoș (Frosinone),
Valerică Găman (Universitatea Craiova), Radu Barbu (Universitatea
Craiova), Vlad Chiricheș (Internațional Curtea de Argeș), Silviu
Ilie (Oțelul Galați);
Mijlocași: Paul Pârvulescu (Gaz Metan Mediaș),
Gabriel Torje (Dinamo), Eric Bicfalvi (Steaua), Andrei Ionescu
(Steaua), Mihai Onicaș (Steaua), Alexandru Achim (Ceahlăul), Marius
Alexe (Dinamo);
Atacanți: Liviu Ganea (Astra Ploiești), Alexandru
Ioniță (Rapid), Vlad Bujor (Politehnica Iași), Sabrin Sbulea (FC
Brașov), Mihai Costea (Universitatea Craiova).
România va întâlni Letonia, pe 9 octombrie, la Riga, iar pe 13
octombrie va juca pe teren propriu, la Botoșani, în fața
reprezentativei Insulelor Feroe.