Gâlcă, după ce a ratat calificarea la CE U17: „Dacă vrem să ajungem la turnee finale trebuie să ne prezentăm cu un lot, nu numai cu o echipă”

Antrenorul naționalei under-17 a României, Constantin Gâlcă, a declarat, sâmbătă, după ultimul meci din grupa 6 a Turului de Elită, scor 0-1 cu Scoția, că românii trebuie să se prezinte cu un lot, nu numai cu o echipă, dacă vor să fie competitivi și să ajungă la turnee finale, informează frf.ro.

„Sigur că rezultatele nu pot să ne mulțumească, nici n-o să mă ascund în spatele vreunui pretext, dar am și învățat enorm de multe. Dacă vrem să fim competitivi la un asemenea nivel și dacă intenționăm să ajungem la turnee finale, trebuie să ne prezentăm cu un lot, nu numai cu o echipă. Ieșirea lui Nedelcu, accidentat, ne-a dereglat relațiile de joc în primul meci, cu Belgia, el a absentat și la cel cu Bosnia-Herțegovina, așa cum a lipsit și Vâlceanu, iar asta s-a resimțit din plin, pentru că bosniacii nu puteau fi bătuți decât prin construcția jocului, nu cu mingi la bătaie, cum din păcate am procedat noi. Am început partidele cu Belgia și cu Bosnia foarte bine, am avut posibilitatea să înghețăm disputele, după care, în repriza a doua a ambelor meciuri, nu am mai fost cei care trebuia să fim. Și asta mă duce la o chestiune de fond, adică valoarea și intensitatea întrecerii interne, instruirea care, exceptând câteva cluburi, în frunte cu Academia Gheorghe Hagi, nu este cea care ar trebui. Câte echipe valoroase avem în țară la acest nivel sau la cel al juniorilor A? Câteva, foarte puține, iar ele se întâlnesc între ele, cu precădere, în fazele finale. Adică nu există constanță și continuitate pentru acești băieți”, a spus Gâlcă.

El a precizat că jucătorii nu prea sunt promovați la echipele de vârste superioare, chiar și la echipa a doua, pentru a se confrunta cu adversari mai puternici, iar ritmul să fie, în mod constant, mai susținut. „Sigur, Vâlceanu a debutat la echipa mare a Stelei, Patrick Petre la Dinamo 2, Ivan la Craiova, dar una e să debutezi, alta e să joci când și când și cu totul altceva să evoluezi în mod constant. Trebuie să se găsească o soluție, poate reintroducerea campionatului de tineret. Băieții ăștia internaționali au nevoie de provocări, au nevoie de meciuri, de intensitate și de continuitate, la un nivel superior celui ce este oferit actualmente la vârsta lor. Am avut ocazii, am fost la mâna noastră cum se spune de a juca ultimul meci cu Scoția având calificarea pe masă, dar ne-a lipsit exact ceea ce am amintit: constanța, continuitatea la cel mai înalt nivel. Băieții au avut atitudine, nu le pot reproșa nimic, și-au dorit calificarea, dar aș fi vrut ca și subconștientul să funcționeze favorabil și cu Scoția, chiar dacă nu mai aveam nicio șansă”, a adăugat tehnicianul.

Reprezentativa under-17 a României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 1-0, de echipa Scoției, în ultimul meci din grupa 6 a Turului de Elită.

Golul a fost marcat de Wright, în minutul 2.

România a evoluat în următoarea formulă: Tordai – Lovin, Cristian Manea, Deaconu, Panait (Cojocaru ’55) – Pham – Petre (Stoica ’66), Vilceanu – Grecu, Ivan, Alin Manea.

România, care anterior a remizat cu Belgia, scor 0-0, și a fost învinsă de Bosnia, scor 1-0, a încheiat grupa 6 a Turului de Elită pe locul 3, clasamentul fiind următorul: 1. Scoția – 9 puncte, 2. Bosnia – 6 puncte, 3. România – un punct, 4. Belgia – un punct.

Publicat: 29 03. 2014, 22:42
Actualizat: 29 03. 2014, 22:44