Ionuț Luțu, unul dintre cei mai talentați jucători din acea echipă, a explicat de ce n-au reușit tricolorii să bată pe nimeni la turneul final
Luțu (foto, în stânga) a fost căpitanul naționalei de tineret, fiind considerat la vremea respectivă urmașul lui Hagi.
Acum zece ani, ai participat la singura calificare a tineretului… Zece ani au trecut? Mamăă, ce-am mai îmbătrânit! Eram o echipă frumoasă, cu foarte mulți jucători de valoare. Singura chestie nasoală a fost că n-am reușit nimic la turneul final. Care crezi că au fost cauzele eșecului? Tată, am avut ghinion la primul meci, cu olandezii, când am condus și am luat bătaie cu 2-1! După aia am fost plouați rău, degeaba încerca nea Piți să ne monteze. Țin minte că ardea soarele ceva de spaimă la meciul cu Germania. Ce să mai, ne-am tăiat!
Din echipa voastră, doar Lobonț, Contra și Florentin Petre sunt de bază la națională… Toți sunt superfotbaliști! A mai fost chemat totuși și Trică, iar eu cred că nici pentru Tararache n-ar fi prea târziu. Am citit că e dezamăgit, zic că are dreptate, a jucat mereu bine prin străinătate. De ce n-ați reușit să vă impuneți mai mulți la lotul mare? Era greu, jucau Hagi, Popescu pe atunci, nu prea aveai loc. Iar după aia au apărut alții la interval, noi am îmbătrânit. Cum îl simțeați pe-atunci pe Ballack sau pe Van Nistelrooy? Se vedea de la o poștă că au stofă de fotbaliști. Păreau veniți de pe altă planetă. Olandezii aveau o echipă bună rău, erau vreo 4-5 care făcuseră deja pasul la naționala mare.
28 de meciuri a jucat Luțu la naționala U21, înscriind 15 goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER