Iulian Ilie – „decarul” reprezentativei U15 a României

Unul dintre cele mai promițătoare talente ale clubului Petrolul Ploiești este juniorul Iulian Ilie. Evoluțiile sale din ultimul timp nu au rămas fără ecou, fiind curtat de echipe de top, acesta fiind remarcat și ales să facă parte din academia celor de la Barcelona, în urmă cu doi ani! Ilie a preferat să rămână în curtea „galben-albaștrilor”, unde este liderul generației 2001, câștigând, alături de colegii săi foarte multe turnee destinate copiilor.

Mai mult, în timpul mandatului lui Rednic la Petrolul, Iulian a făcut deplasarea cu Petrolul la Istanbul, pentru jocul amical cu Galatasaray. Apoi, iarna trecută, a mers și în cantonamentul din Antalya sub comanda lui Cosmin Contra, antrenându-se alături de idolii săi, Hamza (în foto) – actualul component al grupării Ludogoreț Razgrad fiind preferatul său.

Pentru tânărul fotbalist, cele două stagii alături de prima echipă au fost o experiență interesantă, colegul său de cameră fiind, la primul dintre ele, fostul internațional George Galamaz. În această săptămână, Ilie a participat la o acțiune a lotului național „U-15″ a României, fiind printre remarcații trialului, în condițiile în care jucătorul Petrolului este mai mic cu un an decât ceilalți juniori convocați! Ieri, acesta a jucat la Mogoșoaia, într-un meci amical disputat sub comanda tehnicianului Andrei Manolache, cel care răspunde de cea mai tânără reprezentativă a României, jocul test încheindu-se cu scorul de 3-3. Ilie a evoluat pe postul de mijlocas central, fiind unul dintre cei doi purtători ai tricoului cu numărul 10, iar săptămâna viitoare așteaptă verdictul antrenorului, care va anunța convocările pentru  partidele amicale de la finalul lunii octombrie, pe 28 și 30, România urmând să joace contra selecționatei Moldovei.

Lotul pe care Gabriel Manolache l-a avut la dispoziție în al treilea stagiu de pregătire și selecție este următorul:

Portari: Mădălin Ion (FC Dănuț Coman), Mihai Mirică (LPS Focșani)

Fundași: Richard Aszalos (FC Brașov), Alex Sabangeanu (Academia Gheorghe Hagi), Claudiu Negru (Speranța Tg. Mureș), George Ban (FC Dănuț Coman), Lehel Solymosy (Speranța Tg. Mureș), Andrei Stoicescu (Petrolul), Raul Constantinescu (CSU Craiova)

Mijlocași: Matei Constantinescu (Gloria Buzău), Paul Baciu (Petrolul), Valentin Mihăilă (CSU Craiova), Raul Baicu (Regal Sport București), Alex Longher (Dinamo), Andrei Penescu (Petrolul), Alex Mitracu (Regal Sport București), Mihai Isfan (FC Dănuț Coman), Cosmin Tucaliuc (Academia Gheorghe Hagi), Laurențiu Moț (Kinder Tg. Mureș), Ovidiu Horsia (Kinder Tg. Mureș) 

Atacanți: Adrian Manole (Juventus București), Cătălin Măgureanu (Dinamo), Iulian Ilie (Petrolul), Narcis Nyerges (Atletico Steaua), Andrei Brânză (FC Dănuț Coman).

Publicat: 03 10. 2014, 14:33
Actualizat: 03 10. 2014, 14:34