Laurențiu Brănescu, amenințat de cel mai bun dintre adversari:** „Nu aveți nicio șansă”!

Un Campionat European pentru puștii de 17 ani poate avea parte
și de un mic război psihologic. Au simțit acest lucru și juniorii
români la întâlnirea din hotel cu adversarii lor de azi,
cehii.

Naționala Under 17 a României debutează azi la Europeanul din
Serbia contra Cehiei (ora 18:00), iar în loturile celor două echipe
cei mai titrați jucători provin de la Juventus Torino: portarul
Laurențiu Brănescu, respectiv fundașul Lubos Adamec. Între cei doi
colegi a avut loc un schimb de tachinări înaintea jocului, cu cehul
mai decis și mai agresiv. „Am vorbit cu el înainte de
plecare, chiar de ziua lui de naștere (n.r. – 27 aprilie). Mi-a zis
că abia mă așteaptă marți (n.r. – azi)”
, a declarat
Brănescu. Cei doi s-au întâlnit ieri și pe holurile hotelului
Continental, unde Adamec, un fundaș de 1,90 metri, a fost
categoric. „Mi-a transmis că nu avem nicio șansă. Eu i-am
spus că vedem noi care pe care”
, a dezvăluit goalkeeperul
român.

La acest nivel, România și Cehia s-au mai întâlnit doar o dată,
acum doi ani, când cehii s-au impus cu 3-1. „Eram la
început, abia ne formam ca echipă, lucrurile stau altfel
acum”
, susține Bumba. La meciul de debut, selecționerul nu
poate miza pe mijlocașul Steliano Filip, suspendat. În locul lui va
juca, mai mult ca sigur, Bumba. Vedetele cehilor sunt Lukas Stratil
(mijlocaș, FC Banik Ostrava), Robert Hruby (mijlocaș, Slavia Praga)
și Lubos Adamec (fundaș, Juventus).

Echipa probabilă cu Cehia (4-2-3-1): Brănescu – Mișu, Neag,
Puțanu, Mitache – Țâru (Roșu), Vaștag – Petresc, Buia, Bumba –
Himcinschi ª Arbitru: Steven McLean (Scoția) ª Stadion: Obilic
(Belgrad)

Eurosport
a ales Germania – Olanda

Campionatul European Under 17 din Serbia va putea fi văzut pe
Eurosport. În prima zi, canalul va transmite două meciuri live,
Serbia – Danemarca (ora 16:00) și Germania – Olanda (18:00). Acesta
din urmă se desfășoară la aceeași oră cu Cehia – România, însă
Eurosport (care prezintă aceleași opțiuni pe tot continentul) a
ales celălalt meci al Grupei B datorită faptului că Germania și
Olanda au jucat finala în urmă cu două ediții.

Grupa
A

Serbia
Danemarca
Franța
Anglia

Azi
16:00 Serbia – Danemarca
16:00 Franța – Anglia
6 mai
16:00 Serbia – Franța
16:00 Danemarca – Anglia
9 mai
18:15 Anglia – Serbia
18:15 Danemarca – Franța

Grupa
B

Germania
Olanda
Cehia
România

Azi
18:00 Cehia – România
18:00 Germania – Olanda
6 mai
18:00 Germania – Cehia
18:00 Olanda – România
9 mai
14:00 România – Germania
14:00 Olanda – Cehia

Primele două clasate se califică în semifinale, meciurile urmând
a avea loc pe 12 mai, la Novi Sad

Publicat: 03 05. 2011, 08:18
Actualizat: 03 05. 2011, 08:32