„Le dăm gol din fază fixă”
Elevii lui Emil Săndoi sunt rezervați în declarații înaintea
meciului cu Anglia, dar în sânul lotului domnește optimismul. După
partida tur de la Norwich, fotbaliștii susțin că au găsit „călcâiul
lui Ahile” din jocul britanicilor, și anume fazele fixe.
Torje și compania au nevoie de un singur gol pentru a ajunge,
pentru a doua oară în istorie, la un European de tineret. După
jocul din Anglia, stafful tehnic și fotbaliștii susțin că au găsit
slăbiciunea elevilor lui Stuart Pearce. „Sunt praf la fazele fixe!
În tur, la fiecare lovitură bătută de Gabi Torje a fost haos la ei
în careu, la fel și la cornere. Punem pariu că le dăm gol dintr-o
astfel de fază?”, au spus, ieri, mai mulți jucători. Și la
antrenamentul de ieri, fotbaliștii au exersat îndelung loviturile
libere din preajma careului și cornerele. Emil Săndoi a vrut să își
pregătească elevii pentru orice și, spre finalul antrenamentului, a
ordonat și executarea unor serii de lovituri de la 11 metri.
Ganea, chemat de
urgență
Vârful lui Dinamo a fost convocat de către stafful lui Emil Săndoi
pentru a întări ofensiva. Liviu Ganea a ajuns sâmbătă seară la
Botoșani, iar cei din anturajul echipei vorbeau ieri-dimineață că
atacantul nu a apucat nici măcar să-și ia haine: „«Găniță»,
săracul, nici măcar n-a avut timp să-și ia pijamalele, atât de
grăbit a fost”.
Răduț și Mățel,
out
Mihai Răduț, mijlocașul Stelei, a acuzat ieri dureri puternice la
spate și a fost lăsat de Emil Săndoi să se întoarcă la București.
În afară de Răduț, alți doi jucători ai tricolorilor, Mihai Costea
și Mățel, acuză probleme medicale. Dacă în cazul lui Costea este
vorba de o accidentare mai veche, Mățel s-a accidentat la coapsă la
unul dintre antrenamente, și în locul jucătorului de la Astra a
fost chemat mijlocașul Oțelului, Silviu Ilie.