Lotul naționalei de tineret a României pentru partida cu Muntenegru
Selecționerul naționalei de tineret a României, Bogdan Stelea, a anunțat, duminică, lotul pentru partida cu reprezentativa similară Muntenegrului, din preliminariile Campionatului European, ediția 2013-2015, informează site-ul oficial al FRF.
Cei 19 jucători convocați sunt următorii:
Portari: Laurențiu Brănescu (Juve Stabia), Alexandru Buzbuchi (Viitorul Constanța), Alexandru Greab (Gaz Metan Mediaș);
Fundași: Constantin Nica (Atalanta Bergamo), Andrei Peteleu (Săgeata Năvodari), Andrei Marc (Ceahlăul Piatra Neamț), Mihai Leca (Concordia Chiajna), Adrian Puțanu (Viitorul Constanța), Ștefan Popescu (AC Ajaccio);
Mijlocași: Alin Cârstocea, Alexandru Băluță, Cristian Gavra, Ionuț Năstăsie (toți Viitorul Constanța), Bogdan Țîru (FC Voluntari), Cristian Bărbuț (ACS Poli Timișoara), Gabriel Iancu, Nicolae Stanciu (ambii Steaua București);
Atacanți: Cătălin Țîră (ADO Den Haag), Mihai Roman (Săgeata Năvodari).
Reunirea jucătorilor va avea loc la Centrul de Fotbal Mogoșoaia, luni, 2 septembrie, la ora 12.00, de unde se va pleca imediat la Chiajna, unde se va sta în cantonament până la 8 septembrie, când este programată deplasarea spre Podgorica.
Selecționerul Bogdan Stelea va susține o conferință de presă, de la ora 11.45, la Centrul de Fotbal Mogoșoaia, iar antrenamentul de la ora 18.00, de la Baza de pregătire a clubului Concordia Chiajna va fi deschis presei.
Echipa națională de tineret a României va întâlni, la 10 septembrie, de la ora 20.30, la Podgorica, reprezentativa similară a Muntenegrului, într-un meci din grupa a 6-a de calificare la Campionatul European, ediția 2013-2015.