Mica „Furia Roja”!** Spania a câștigat Euro U19 după o finală de infarct cu Cehia

Spania a cucerit titlul continental la U19, pentru a cincea oară
începând cu 2002!

Campioană mondială și europeană en-titre, Spania a cucerit
laurii continentali și la U19, după ce a învins aseară, la Chiajna,
Cehia, scor 3-2, după prelungiri. Sărbătoarea a fost dublată și de
titlul de golgheter al turneului care i-a revenit atacantului
crescut de Real Madrid, Alvaro Morata.

Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, fotbalul spaniol și-a
arătat forța ofensivă și la turneul final organizat în România,
jucătorii ibericilor înscriind 16 goluri de-a lungul celor cinci
meciuri. Aseară, echipa lui Melendez s-a impus în ciuda unui
început ezitant de meci, în care cehii au fost mult mai periculoși.
Împinși de la spate de faptul că au câștigat toate partidele
disputate până în ultimul act, foștii adversari ai României au pus
din primele minute în pericol poarta lui Badia. Presiunea cehilor a
rămas constantă, iar Krejci a deschis scorul (52), dar a urmat un
iureș spaniol, care a mai putut fi stăvilit doar până în minutul
85, când șutul lui Pardo a fost deviat în poartă de Aurtenetxe.

Totul s-a schimbat când mai erau câteva minute, iar Spania a
egalat. Au urmat prelungirile, când Cehia a preluat din nou
conducerea (97), dar Alcacer a ucis speranțele cehilor prin două
lovituri (108 și 115).

Două nume
pentru viitor

Vedetele indiscutabile ale micii „Furja Roja” la acest turneu au
fost catalanul Deulofeu și madrilenul Morata, ultimul golgheter al
competiției, cu 6 goluri. Primind interdicție din partea Barcelonei
să discute cu presa, Deulofeu a vorbit pe teren, în special în
semifinala cu Irlanda, când a dat un gol și o pasă decisivă care au
închis partida. Evoluția sa a fost una bună și în finală, dar
Koubek l-a blocat impecabil, iar când acesta nu a reușit, fundașii
cehi au fost de netrecut.


Cehia: Koubek – Hala, Kalas,
Brabec, Jelecek – Kaderabek, Janos, Polom (Sladky ’35), Krejci –
Skalak (Lacha ’79), Prikryl (Fantis’102). Selecționer: Jaroslav
Hřebík

Spania:
Badía – Blázquez, Sergi Gómez, Miquel, Aurtenetxe – Alex Fernández
(Campana ’55), Rubén Pardo – Deulofeu, Sarabia (Muniz ’77), Juanmi
(Alcacer ’54) – Morata. Selecționer: Ginés
Meléndez


Spania a rămas în posesia trofeului, deoarece l-a câștigat
pentru a cincea oară în șase finale disputate.

De asemenea, este pentru prima oară când reprezentativa unei țări
câștigă titlul european atât la Under-19, cât și la Under-21. La
seniori, Spania este campioană mondială și europeană
en-titre.

La meciul de la Chiajna au asistat 4500 de spectatori.

Publicat: 01 08. 2011, 22:30
Actualizat: 01 08. 2011, 23:01