Mitică, monitorizat de Săndoi: „Sunt cu ochii pe Cardoso!”

Tehnicianul tricolorilor mici, Emil Săndoi, îl așteaptă pe
Cardoso să confirme în Italia, pentru a-l chema la lot. Dumitru
Cardoso i-a atras atenția lui Emil Săndoi. Fotbalistul de origine
română de la Napoli a intrat în minutul 86 al partidei de joi, cu
Steaua, și a fost, alături de vedetele Hamsik și Cavani, unul
dintre oamenii-pericol pentru poarta roș-albaștrilor. „Cardoso s-a
transferat de puțin timp la Napoli, joi a intrat pe final de meci,
dar e un jucător interesant. Sigur că îl monitorizăm și la un
moment dat poate fi o soluție pentru echipa națională de tineret.
Noi suntem cu ochii pe el de când s-a transferat de la Empoli la
Napoli”, a spus Emil Săndoi.

Singurul lucru pe care îl așteaptă acum oficialii de la
București este ca Dumitru Cardoso să confirme la formația din sudul
Italiei. „Așteptăm ca el să joace, să intre ușor-ușor în primul
„11”. Suntem conștienți că va fi greu să se impună în fața unor
jucători precum Hamsik, Lavezzi sau Cavani, dar timpul e de partea
lui. Are doar 18 ani!”, a continuat selecționerul echipei de
tineret. Vârful lui Napoli a bifat deja șase meciuri în tricoul
echipei U 19 a Italiei, pentru care a marcat și un gol.


„Jucătorii au nevoie de meciuri, din acest motiv spun că
Dumitru Cardoso trebuie să confirme la Napoli. Avem cazul lui
Ioniță care joacă 2-3 minute la Koln”
, Emil Săndoi,
selecționer România tineret


Publicat: 02 10. 2010, 09:31
Actualizat: 02 10. 2010, 09:38