„Naționala** nu joacă în fiecare zi în Bănie! Sper să vină suporterii la meci!”

Ștefan Bărboianu, jucătorul echipei Universitatea Craiova, a declarat că îi înțelege pe suporterii olteni care nu au mai venit în număr mare la meciurile "Științei" de pe teren propriu.

Mijlocașul speră ca victoria din partida cu Gloria Bistrița să le fi readus fanilor entuziasmul.

“Știu că la meciurile echipei de club, suporterii nu prea au venit, asta deoarece cred că i-am dezamăgit cu rezultatele obținute cu Gaz Metan Mediaș și FC Brașov, dar sper că victoria din ultimul meci, cu Bistrița, le-a readus entuziasmul”, a declarat Bărboianu.

Fotbalistul Universității a fost convocat de selecționerul naționalei de tineret, Emil Săndoi, pentru partida cu Republica Moldova și speră ca naționala "mică" să obțină un rezultat favorabil cu atât mai mult cu cât meciul se va juca la Craiova.

"Am o bucurie aparte, în primul rând pentru că joc la echipa națională de tineret și, în al doilea rând, fiindcă meciul va fi în Craiova. Sper să facem o partidă bună, să aibă suporterii ce să vadă și să scoatem un rezultat favorabil. Avem un culoar bun și trebuie să profităm, mai ales că Rusia a pierdut în Feroe și este un avantaj pentru noi. Sper ca suporterii să vina în număr cât mai mare la stadion, pentru că nu joacă în fiecare zi naționala în Bănie".

Reprezentativa Under 21 a României va juca marți, de la ora 20:00, o partidă contra echipei similare a Replublicii Moldova, meci contând pentru obținerea biletelor la Campionatul European de tineret.

Publicat: 03 09. 2009, 13:08
Actualizat: 03 09. 2009, 13:32