Naționala under-17 a României va participa la primul turneu de calificare la Campionatul European

Echipa națională under-17 a României a plecat, joi, în Macedonia, unde va participa la miniturneul de calificare la turul de elită al preliminariilor Campionatului European, ediția 2012-2013.

„Tricolorii” fac parte din grupa a 10-a, alături de reprezentativele Macedoniei, Irlandei și Suediei.

Antrenorul principal Nicolae Ungureanu și antrenorul coordonator Ștefan Iovan au convocat următorii jucători:

Portari: Karoly Fila (Liberty Salonta), Cătălin Cabuz (Voința Sibiu);

Fundași: Alexandru Haranguș (Borussia Dortmund), Cătălin Toriște (Viitorul Constanța), Robert Moglan (Oțelul Galați), Andrei Radu, Ionuț Nedelcearu, Sebastian Bucur (toți Dinamo București);

Mijlocași: Răzvan Marin (Viitorul Constanța), Alexandru Tudorie, Daniel Dajbog (ambii Oțelul Galați), Radu Totalcă (CSM Râmnicu Vâlcea), Carlo Erdei (Olimpia Satu Mare);

Atacanți: Raul Gabor, Andrei Blejdea (ambii Dinamo București), Geroge Pușcaș (FC Bihor), Andrei Ludusan (Viitorul Constanța), Silviu Balaure (Poli Timișoara).

Programul jocurilor este următorul:

29 septembrie

Irlanda – Suedia, ora 16.00, la Kumanovo

România – Macedonia, ora 16.00, la Skopje

1 octombrie

Irlanda – Macedonia, ora 16.00, la Skopje

Suedia – România, ora 16.00, la Kumanovo

4 octombrie

România – Irlanda, ora 16.00, la Kumanovo

Macedonia – Suedia, ora 16.00, la Skopje.

În acest tur de calificare sunt 13 grupe a câte patru echipe fiecare, toate miniturneele desfășurându-se în această toamnă. Se califică la turul de elită din primăvara anului viitor primele două clasate, plus cele mai bune două echipe de pe locul trei, luându-se în calcul doar punctele din jocurile cu primele două clasate din grupa respectivă.

În primăvara anului 2013, cele 28 de echipe calificate vor fi împărțite în șapte grupe a câte patru echipe fiecare, de unde se vor califica la turneul final al Campionatului European „Under 17”, ediția 2012-2013, primele clasate. Faza finală va avea loc între 5 și 17 mai 2013, în Slovacia, echipa țării gazdă fiind calificată automat.

Mediafax

Publicat: 27 09. 2012, 12:00
Actualizat: 27 09. 2012, 12:02