Nedelcearu și Olteanu au fost iertați de Isăilă! Dudea și Patrick Petre, nu! Lotul convocat de selecționerul naționalei U21

Selecționerul echipei naționale de fotbal Under 21, Daniel Isăilă, a anunțat, joi, lotul de jucători pentru partida cu Liechtenstein, programată pe 13 iunie, la Vaduz, de la ora 19:00, în preliminariile Campionatului European din 2019, informează site-ul frf.ro.

Lotul convocat de Daniel Isăilă:

  • Portari: Ionuț Radu (Internazionale Milano), Relu Stoian (Juventus București), Arpad Tordai (Viitorul);
  • Fundași: Cristian Manea (Royal Mouscron), Ionuț Nedelcearu (FC Dinamo), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (Viitorul), Vlad Olteanu (Sepsi OSK), Andrei Radu (Aris Limassol);
  • Mijlocași: Răzvan Oaidă (Brescia), Marco Dulca (Swansea), Vladimir Screciu (CSU Craiova), Carlo Casap (Viitorul), Andrei Ciobanu (Viitorul), Mihai Dobre (Bournemouth), Ianis Hagi (ACF Fiorentina), Olimpiu Moruțan (FC Botoșani), Alexandru Mățan (Viitorul);
  • Atacanți: Adrian Petre (UTA Bătrâna Doamnă), George Pușcaș (Benevento Calcio), Florinel Coman (Viitorul).

După cum se poate observa, în lot se regăsesc Vlad Olteanu și Ionuț Nedelcearu, doi dintre cei patru jucători excluși din lot de Isăilă la precedenta acțiune a naționalei de tineret, semn că aceștia au fost iertați și li se va da o nouă șansă. Olteanu (21 ani) și-a sărbătorit ziua de naștere pe 21 martie, făcându-le cinste colegilor dinamoviști Ionuț Nedelcearu, Patrick Petre și Alin Dudea chiar în avionul care îi ducea în cantonamentul din Spania, iar isprava lor nu a fost iertată de staff-ul naționalei. Cei patru jucători au fost excluși din lot, iar clubul de care aparțin, Dinamo, i-a pedepsit la rândul lui. Olteanu, împrumutat de Dinamo în această iarnă la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, s-a ales cu amendă din partea echipei bucureștene, însă nu a scăpat nesancționat nici la clubului din Liga 2, acolo unde a rămas pe bancă două meciuri.

Meciul cu Liechtenstein reprezintă debutul în campania de calificare la Euro 2019, competiție care se va desfășura în Italia și San Marino.

Tragerea la sorți s-a desfășurat la finalul lunii ianuarie, la Nyon. Selecționata României, formată din fotbaliști născuți începând cu 1 ianuarie 1996, a fost repartizată în Grupa 8, alături de Portugalia, Elveția, Țara Galilor, Bosnia Herțegovina și Liechtenstein.

Preliminariile sunt programate să înceapă în luna martie a acestui an, urmând a se încheia în noiembrie 2018, odată cu disputarea meciurilor de baraj.

Publicat: 25 05. 2017, 14:22
Actualizat: 25 05. 2017, 14:23