În Peninsulă, pe lângă vedetele Mutu și Chivu, își fac loc tot mai mulți tineri fotbaliști români, plecați în căutarea gloriei și, de ce nu, a unor salarii mult peste cele din România.
Plecați de la Școala lui Gică Popescu, Pena (foto, în stânga) și Mladen (foto, în dreapta) evoluează la echipa de tineret de la AS Roma. Alături de ei, la Udinese Primavera, se bat pentru postul de portar doi români, ambii aflați în vizorul lui Emil Săndoi: Bucuroiu și Cobrea.
AC Torino, multiplă campioană a Italiei la nivel juvenil, a înregimentat în lot deja trei români, Dobrescu, Suciu și Oanea, iar Dică are un conațional la Catania, Adrian Bică-Bădan evoluând la echipa de tineret a clubului. Născut la București, Jonis Khoris, un atacant de 19 ani, a debutat deja pentru echipa mare la Reggina, în Cupa Italiei, chiar împotriva echipei lui Cristi Chivu, Inter (0-3).
Legiunea română din Italia este întregită de juniorii aflați la cluburi din eșaloanele inferioare, iar ultimul sosit în clubul select al juniorilor din Peninsulă poate fi George Gavrilaș, portarul în vârstă de 17 ani al Unirii Dej fiind în tratative cu AC Milan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER