„Presiunea e mai mare pe englezi. Șansele sunt egale”

Căpitanul naționalei de tineret a României, Valerică Găman,
spune că tricolorii mici au avut ghinion la tragerea la sorți.
Totuși, internaționalul Craiovei nu disperă și spune că șansele de
calificare sunt egale. „De ce ne-a fost frică nu am scăpat,
asta e, va fi o dublă manșă interesantă, sper să ne calificăm.
Poate lumea crede că nu avem nicio șansă, dar nu se știe. Presiunea
mai mare va fi pe englezi, pentru că ei au o tradiție în fotbal.
Dar la tineret nu sunt diferențe așa de mari cum e la primele
reprezentative. Șansele sunt de 50 la sută. Vroiam un adversar mai
modest, ca să ne crească șansele de a face și noi din nou o
performanță la tineret după atâta timp, dar dacă vom reuși
calificarea va fi cu atât mai frumos”
, a spus Găman.

Coechipierul său de la națională și Universitatea, Silviu Lung jr.
recunoaște și el că sorții au scos în calea României poate cel mai
dificil adversar posibil: „Din punctul meu de vedere e cel
mai puternic adversar pe care îl puteam întâlni. Nu avem nimic de
pierdut. O să ne facem temele, domnul Săndoi îi va studia atent, ne
va spune cum să-i blocăm. Mi-aș fi dorit un adversar gen Belarus
sau Islanda, dar nu mai avem ce face. O calificare în fața Angliei
ar fi totuși de două ori mai frumoasă. Fotbalul e mai frumos când
joci cu adversari de clasă. Mergem să ne calificăm. Nu știu unde
vom juca returul, asta nu stabilim noi, dar oriunde vom juca,
sperăm ca stadionul să fie plin, iar suporterii să fie alături de
noi”

Silviu Lung a precizat că nu simte nevoia să fie asemănat cu tatăl
său, fostul mare internațional craiovean: „Am fost
felicitat după jocul din Rusia, dar nu mă simt foarte confortabil
când sunt comparat cu tatăl meu. El a jucat în altă perioadă, a
fost un portar mare, eu joc în 2010, sunt un alt portar și nu îmi
place să fiu asămănat cu el în niciun fel”,
a spus
goalkeeperul de la Universitatea Craiova.

Publicat: 10 09. 2010, 15:21
Actualizat: 10 09. 2010, 15:22