Puștii lui Juventus,** umiliți de Academia Gheorghe Hagi

Gică Hagi a învins-o, ca jucător, pe Juventus, pe vremea când
evolua la Brescia, și o face și acum, din postura de președinte de
club. Puștii săi de 12 ani au bătut „Bătrâna Doamnă” cu 3-0 la
„Mundialito”, turneu ce se desfășoară în Portugalia, la Vila Real
de Santo Antonio.

Înainte de cel mai important meci din grupa 24, puștii „Regelui”
au făcut cerc în vestiar și au intonat „Tatăl Nostru”. „Așa am
simțit că e necesar. A fost decizia noastră”, a mărturisit Ianis
Hagi. După înfrângerea de duminică seara, 1-2 cu Cadiz, Academia
„Hagi” nu avea voie să mai greșească, pentru a spera la calificarea
în grupa de elită. Micii jucători antrenați de Marius Codescu au
intrat pe teren atât de hotărâți, încât nu le-au lăsat nicio șansă
celor de la Juventus, lideri ai grupei înaintea partidei de ieri.
Pentru niște puști, s-a jucat destul de tare, portarul italienilor
fiind făcut groggy la intrarea decisă a atacantului Nicu
Cârnaț.
Academia „Hagi” a marcat prin Andreas Iani, Alex Trancă și Ianis
Hagi, ratând și o lovitură de pedeapsă prin Cârnaț.

„Este cea mai importantă victorie a academiei. Am trecut
de un nume mare. Avem jucători talentați. Dacă vor munci, pot
ajunge viitori tricolori ai României
„, Gică Hagi, fost
internațional

Publicat: 30 03. 2010, 08:30
Actualizat: 30 03. 2010, 10:45