Răducioiu părăsește naționala U17: „Le urez acestor băieți minunați să meargă la Euro”
Antrenorul Florin Răducioiu a reiterat, miercuri, că nu va mai continua la conducerea tehnică a echipei naționale sub 17 ani a României, precizând că le dorește foștilor săi jucători să se califice la turneul final al Campionatului European din 2015, pentru că merită, informează frf.ro.
„Le mulțumesc băieților pentru această reușită. Cu Danemarca și Andorra au arătat cât de mult și-au dorit calificarea. Pentru mine a fost o experiență superbă să conduc acest grup și să mai și reușim calificarea. Așa trebuie să joace o echipă națională! Cu suflet, cu dăruire multă, cu inima. Asta au făcut ei, altfel nu ne mai calificam după startul ratat. Pentru mine a fost un episod din noua carieră. Acum, totul s-a terminat. Închei contractul și merg pe un alt drum. Le urez acestor băieți minunați să meargă la Euro. Au șansa lor și merită”, a spus Răducioiu.
Florin Răducioiu declara în 16 iunie, că valabilitatea contractului său cu Federația Română de Fotbal va expira la finalul anului, obiectivul trasat de FRF fiind calificarea în Turul de Elită al Campionatului European Under 17.
Managerul pentru dezvoltare sportivă din cadrul FRF, Zoltan Kovac, a afirmat că echipa sub 17 ani are nevoie de multe meciuri de pregătire înaintea Turului de Elită. „Băieții au reușit ceva fantastic, merită felicitări! Era greu să revină în asemenea mod după ce au pierdut primul meci. Acum ei au de făcut câteva lucruri importante: să muncească și mai mult, să rămână modești la cluburile unde se întorc. E nevoie ca această generație, care îmi place mult, să aibă multe acțiuni înaintea Turului de Elită”, a completat Kovac.
Echipa națională sub 17 ani a României, pregătită de Florin Răducioiu, a acces la Turul de Elită pentru calificarea la Campionatul European ce va fi găzduit de Bulgaria, în perioada 6-22 mai 2015.
În ultimul meci al Grupei a 12-a, România a învins cu scorul de 1-0 reprezentativa Andorrei, gazda turneului de calificare.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Coman, din penalti, în minutul 55.
România a încheiat grupa de calificare pe poziția a doua, după Cehia, care a câștigat toate meciurile din grupă.
Rezultatele României înregistrate la turneul din Andorra au fost 1-2 cu Cehia, 6-1 cu Danemarca și 1-0 cu Andorra.
Turul de Elită va avea loc în primăvara anului 2015. La turneul final vor accede câștigătoarele celor opt grupe plus șapte dintre echipele cu cea mai bună linie de clasament dintre ocupantele locului doi.