Reacția lui Gică Hagi după beția din avionul naționalei de tineret. Cum spune că ar trebui tratați cei patru jucători

Gică Hagi îndeamnă la multă atenție în relația cu jucătorii tineri. Patronul Viitorului a comentat incidentul din avionul naționalei de tineret, unde Patrick Petre, Nedelcearu, Olteanu și Dudea s-au îmbătat.

Hagi condamnă și el gestul de indisciplină de la naționala de tineret și cere măsuri, pentru ca cei patru jucători să conștientizeze gravitatea situației. În același timp, Hagi spune că, din experiența lui, trebuie să existe un anumit grad de toleranță când vine vorba despre comportamentul jucătorilor tineri. Însă avertizează că devine o problemă dacă jucătorul repetă greșala.

„Nu e bine să tolerezi anumite lucruri, dar în acelasi timp vorbim despre tineri care, ca orice copil, pot greși. Dar, bineînțeles că trebuie analizate, judecate, la nivelul cel mai exigent și aici sunt in parte cu clubul Dinamo, care trebuie sa judece foarte serios lucrurile. La fel și cei de la FRF, că s-a petrecut în cadrul programului Federației. Dar trebuie să fii exigent, pentru că trebuie să dai un mesaj important acestor copii.

Eu, când vorbesc despre tineri, întotdeauna accept o greșeală… și pe a doua… Un semnal de alarmă. La a treia e greu cu mine. Să mai merg pe un drum cu cineva care greșește de trei ori la fel sau foarte grav…”, a declarat Gică Hagi la DolceSport.

Publicat: 23 03. 2017, 11:53
Actualizat: 23 03. 2017, 13:12