„Ridică-te și dă-ți demisia!” Scene incredibile la naționala U19. Antrenorul a îngenuncheat și a cerut să nu fie dat afară

Ionel Augustin a îngenuncheat în fața lui Iovan după înfrângerea naționalei U19 de marți pentru a nu fi dat afară de la lot

Atât Augustin, cât și Iovan, au negat episodul petrecut miercuri la Ruse: „Nu e nimic adevărat”, a spus coordonatorul loturilor de tineret

Naționala U19 a rămas de ieri fără antrenor, Ionel Augustin hotărând să-și dea demisia după înfrângerea contra selecționatei similare a Bulgariei, marți, scor 2-0. A fost al cincilea eșec pe linie al echipei, iar plecarea selecționerului ei a fost motivată de însuși Augustin: „E o demisie de onoare. Eu nu mai pot să continui așa, cu toată indisciplina de la lot. Am hotărât să renunț după ce a apărut în presă poza cu ei la fast food, când noi aveam meci cu Elveția următoarea zi. E o lipsă crasă de educație la lot„, a spus acesta.

Surse federale au dezvăluit faptul că la întoarcerea din Bulgaria, Augustin s-ar fi așezat în genunchi în fața lui Iovan, coordonatorul loturilor de tineret, și l-a implorat să nu-l dea afară. Replica lui Iovan a venit simplu: „Nu am ce să fac. Hai, dă-ți demisia și ridică-te de jos, te rog”. Episodul a fost negat de ambii: „Eu nu stau în genunchi în fața nimănui. Am plecat cu demnitate”, a declarat Augustin.

Eu m-am înțeles perfect cu Augustin. Cineva din cadrul lotului vrea să facă rău și inventează
Ștefan IOVAN, coordonator loturi de tineret

Doamne ferește, cum să fac așa ceva? Eu nu mă umilesc. Sunt singurul selecționer care și-a dat demisia, nu a fost dat afară
Ionel AUGUSTIN, fost antrenor U19

Publicat: 13 09. 2013, 09:54
Actualizat: 14 09. 2013, 13:18