România U21 la EURO 2019. Unde se joacă meciul cu Anglia U21. Mii de suporteri sunt așteptați la această confruntare capitală

România U21 a trecut peste euforia victoriei cu Croația U21 (scor 4-1), în meciul de deschidere la Euro 2019, și a intrat deja în febra partidei cu Anglia U21, programată vineri, de la ora 19:30.

Partida are o importanță capitală, pentru că în cazul unui succes, naționala lui Mirel Rădoi se apropie cu pași mari de calificarea în semifinale, dar și de Jocurile Olimpice de la Tokyo! România are 3 puncte și un excelent golaveraj după un prim joc, în timp ce englezii sunt încă la cota zero, după „șocul” cu Franța din prima rundă, când au cedat în minutul 95, cu un autogol marcat de Wan Bissaka.

Confruntarea va avea loc la Cesena, iar în tribune sunt așteptate câteva mii bune de români, chiar peste numărul de suporteri pe care Ianis Hagi & Co i-au avut la jocul din San Marino cu Croația, adică în jur de vreo 4.500 de fani. Pe lângă faptul că în Italia este o comunitate impresionantă de români, iar Cesena este lângă alte localități importante, precum Florența și Bologna, sunt mulți suporteri din alte țări, dar și de acasă care s-au deplasat special pentru turneul turneul final.

Partida va avea loc pe Stadio „Dino Manuzzi”, principala arenă din Cesena cu o capacitate de 20.194 de locuri. Stadionul are o vechime de peste 60 de ani, fiind însă renovat în urmă cu un an. Anglia va disputa al doilea joc pe „Dino Manuzzi”. La partida cu Franța au asistat 11.228 de spectatori, în mare parte localnici.

 

 

Publicat: 20 06. 2019, 09:15
Actualizat: 20 06. 2019, 09:16