S-a stabilit lotul cu care România va participa la Campionatul European U19

Antrenorul principal al echipei naționale de juniori, Lucian
Burchel, a decis componența lotului pe care România îl va alinia la
turneul final al Campionatului European U19, programat la Chiajna,
Berceni, Centrul de Fotbal Mogoșoaia și Centrul de Fotbal Buftea,
în perioada 20 iulie – 1 august.

Potrivit frf.ro, componența lotului este următoarea:

Portari: Laurențiu Brănescu (Juventus Torino)
și Radu Chiriță (CSM Râmnicu Vâlcea)

Fundași: Lucian Murgoci (FC Oțelul Galați),
Sebastian Remeș (Honved Budapesta), Adrian Avrămia (ACSMU
Politehnica Iași), Andrei Peteleu (FC Delta Tulcea), Ionuț
Cristinel Gugu (FC U Craiova) și Florin Ilie (FC Timișoara)

Mijlocași: Romario Benzar, Alin Cârstocea
(ambii, FC Viitorul Constanța), Nicolae Stanciu (FC Unirea Alba
Iulia), Patrick Walleth (FC Ingolstadt) și Enghin Amet (FC Juventus
București)

Atacanți: Ionuț Năstăsie (FC Steaua București),
Mihai Roman (FC U Craiova), Tiberiu Serediuc (CS Otopeni),
Sebastian Chitoșcă (FC Ceahlăul Piatra Neamț) și Cristian Gavra (FC
Viitorul Constanța)

România face parte din grupa A, alături de Cehia, Grecia și
Republica Irlanda, grupa B fiind alcătuită din Spania, Belgia,
Serbia și Turcia, programul turneului final fiind următorul:

Miercuri, 20 iulie: Ora 19.00: Spania – Belgia (Mogoșoaia) și
Serbia – Turcia (Berceni); Ora 21.00: România – Cehia (Chiajna) și
Grecia – Republica Irlanda (Buftea).

Sâmbătă, 23 iulie: Ora 19.00: Cehia – Republica Irlanda
(Mogoșoaia) și Turcia – Belgia (Buftea); Ora 21.00: Serbia – Spania
(Chiajna) și România – Grecia (Berceni).

Marți, 26 iulie: Ora 19.00: Cehia – Grecia (Mogoșoaia) și
Irlanda – România (Berceni); Ora 21.00: Turcia – Spania (Chiajna)
și Belgia – Serbia (Buftea).

Semifinalele (locul 1 grupa A – locul 2 grupa B și locul 2 grupa
A – locul 1 grupa B) vor avea loc în 29 iulie, de la orele 18.45
(Mogoșoaia) și 20.45 (Chiajna), locurile de disputare ale fiecărei
semifinale urmând să fie stabilite prin tragere la sorți.

Finala e programată în 1 august, de la ora 20.00, la
Chiajna.

Marți vor avea loc, în sala Rapsodia din incinta hotelului
Intercontinental din București (acolo unde sunt cazate toate cele
opt echipe și unde se găsește și cartierul general al staff-urilor
UEFA și ale Comitetului Local de Organizare), conferințele de presă
oficiale, astfel: ora 12.00 – antrenorii din grupa A, adică
Jaroslav Hrebik (Cehia), Lucian Burchel (România), Leonidas Vokolos
(Grecia) și Paul Doolin (Republica Irlanda); Ora 12.30 – antrenorii
din grupa B: Marc Van Geersom (Belgia), Dejan Govedarica (Serbia),
Gines Melendez (Spania) și Kemal Ozdes (Turcia).

Mediafax

Publicat: 18 07. 2011, 10:34
Actualizat: 18 07. 2011, 10:35