Săndoi a anunțat jucătorii convocați pentru meciul cu Franța

Selecționerul Emil Săndoi a convocat 18 jucători pentru partida pe care echipa națională de tineret o va disputa joi, de la ora 21.45, pe Stadionul La Beaujoire din Nantes, cu Franța, în cadrul grupei a 9-a preliminare de calificare la turneul final al Campionatului European, ediția 2011-2013.

Potrivit site-ului oficial al FRF, lotul convocat de antrenorul principal Emil Săndoi este următorul:

Portari – Dinu Moldovan (Espanol Barcelona), Alexandru Pena (Dinamo București).

Fundași – Cornel Râpă (Oțelul Galați), Florin Ilie (FC Timișoara), Sebastian Mladen (FC Târgoviște), Sergiu Muth (Gaz Metan Mediaș), Dean Beța (Sportul Studențesc), Bogdan Mustață (Steaua București).

Mijlocași – Paul Anton (Gloria Bistrița), Alexandru Maxim (Pandurii Târgu Jiu), Alexandru Buhuși (Petrolul Ploiești), Valentin Coșereanu (Dacia Mioveni), Gabriel Enache (Dacia Mioveni), Cosmin Matei (Astra Ploiești), Marius Alexe (Dinamo București).

Atacanți – Gheorghe Grozav (U Cluj), Bogdan Rusu (Astra Ploiești), Segiu Buș (FCM Târgu Mureș).

Au mai fost convocați inițial Marius Albu și Aurelian Chițu, ambii de la Viitorul Constanța, precum și din străinătate Denis Alibec, de la KV Mechelen (Belgia), dar s-a renunțat la aceștia din motive medicale.

Marți dimineață, la ora 06.50, tricolorii vor decola spre Nantes, via Paris (Charles de Gaulle), urmând ca întreaga delegație să se intoarca în țară vineri, la ora 19.15, pe Aeroportul Otopeni.

Sursa: Mediafax

Publicat: 07 11. 2011, 13:10
Actualizat: 07 11. 2011, 13:13