Ultimul rezultat al naționalei U21 a României, 2-2 cu reprezentativa din Insulele Feroe în primul meci al preliminariilor Campionatului European, a declanșat un nou scandal în fotbalul românesc. „Tricolorii” mici au fost arătați cu degetul pentru semieșecul din partida cu selecționata nordică, iar antrenorul Emil Săndoi a fost nevoit să suporte acuzațiile elevilor, potrivit cărora ar fi agresat anumiți jucători în pauza jocului. Selecționerul de la U21 crede că vina pentru rezultatul cu Feroe o poartă el, dar nu din cauza tacticii greșite, ci din cauza faptului că în urmă cu câteva luni a fost de acord cu disputarea unor amicaluri de lux cu Anglia (0-2) și Franța (0-3), în locul unor jocuri-test cu adversari mai modești.
„Este un nou rezultat greu de digerat și pentru mine. Eu știam că nu este ușor, mai ales că nu mai există echipe mici. Și Rusia a pierdut în fața lui Feroe. Nordicii au reușit și în campania trecută de calificare vreo trei rezultate de egalitate cu Macedonia, Irlanda de Nord și Danemarca.
Am încercat să găsesc cauzele, pentru că de asta suntem antrenori. Am vorbit înainte cu băieții și le-am spus că ne pot surprinde, iar golurile le-am primit pe două contraatacuri. Cu vreo trei luni în urmă, am jucat cu Anglia și Franța, echipe calificate la turneele finale, și cred că n-am făcut bine, acum încep să-mi dau dreptate. Poate că era mai bine să jucăm cu adversare apropiate de nivelul nostru, dar m-am gândit că așa era mai bine pentru jucători.
Erau angrenați în meciurile pentru evitarea retrogradării, iar presiunea a fost enormă pe umerii lor. Sunt sigur că nu s-au concentrat la nivelul care se cerea și astfel s-au înregistrat acele rezultate. Cred că noi, românii, ne maturizăm mai greu, iar totul pleacă de la vârstele cele mai fragede, de acolo nu primim educația fotbalistică necesară în viitor și asta se vede”, a spus Săndoi la Sport Total FM.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER