Săndoi, Karate Kid 2! Săndoi l-ar fi lovit cu palmele și cu piciorul pe Crețu, la pauza meciului cu Feroe

Alexandru Buzbuchi și Cristian Gavra se numără printre cei cinci jucători care s-au ascuns în toaleta stadionului pentru a scăpa de furia lui Emil Săndoi

Incidentele petrecute în vestiarul naționalei U21 la meciul cu Insulele Feroe au ieșit la suprafață duminică, la două zile după egalul rușinos înregistrat de oamenii lui Săndoi la debutul în preliminariile lui Euro 2015.

ProSport a publicat în ediția de luni informația că un grup de cinci jucători ai României s-au ascuns pe durata pauzei în baie pentru a evita contactul cu selecționerul de la U21, dar și faptul că unul dintre fotbaliști, Alexandru Crețu, a fost implicat într-un conflict cu Săndoi. Deloc surprinzător, Federația nu a avut reacție. Asta chiar dacă faptele petrecute în deplasarea din Feroe sunt fără precedent în istoria recentă a loturilor naționale.

Federalii îl indică pe Emil Săndoi drept singurul în măsură să dea explicații, dar selecționerul de la U21 a devenit imposibil de contactat din momentul în care conflictul său cu Alexandru Crețu a fost făcut public. „Eu n-am de unde să știu ce s-a întâmplat acolo, pentru că am stat în tribună cu președintele lor. În ceea ce privește rezultatul, am o mare părere de rău. Atât vă pot spune”, a fost singurul comentariul făcut de Daniel Prodan, omul care a însoțit lotul U21 la Toftir.

Ce s-a întâmplat, de fapt, în vestiar?

Cu nervii întinși la maximum după o repriză jenantă a jucătorilor săi, Emil Săndoi s-a dezlănțuit în vestiar. „Urletele au început încă de pe culoar”, spun fotbaliștii convocați pentru acțiunea din Feroe. Cinci dintre jucători s-au ascuns timp de aproape 10 minute – timp suficient pentru Săndoi să se calmeze – în baia stadionului. În grupul refugiat în toaletă și-au făcut apariția și două rezerve curioase, Buzbuchi și Gavra: „Ei, în mod normal, trebuiau să rămână pe teren, dar probabil au vrut să tragă cu urechea la ce se întâmpla în vestiar”. Și au avut ce asculta! „Săndoi țipa la noi și ne spunea că vom intra în istorie dacă o să luăm bătaie de la nimeni pe lume din Feroe. Crețu i-a răspuns, s-a răstit și el, și atunci Săndoi a început să îl lovească. I-a dat câteva palme și l-a lovit și cu piciorul”, povestesc tricolorii mici evenimentele din vestiar.

Contactat de ProSport, fundașul celor de la CSMS Iași neagă timid și neconvingător cele întâmplate, dar recunoaște că a existat un conflict între el și selecționer.

„Am avut o discuție mai violentă”

Crețu: Sunt în vacanță, de dimineață mă tot sună toată lumea să mă întrebe de meciul cu Feroe. De ce tocmai pe mine?
Reporter: A apărut o informație conform căreia, la pauză, Săndoi te-ar fi pălmuit. De asta…

Crețu: Nu, nici vorbă de așa ceva. Adică… Am avut o discuție mai violentă cu el la pauză. Una de la bărbat la bărbat. Normală, că doar eram conduși de ăia de la Feroe. Dar nici vorbă de mai mult!
Reporter: Doi jucători din lot ne-au confirmat faptul că ar fi fost vorba de mai mult de o discuție…

Crețu: Cine a zis asta? Care sunt?
Reporter: Nu putem să le dezvăluim identitatea.

Crețu: Ah, am înțeles. V-am spus, nu a fost altceva decât o altercație între mine și dânsul!
Reporter: Altercație? Asta implică mai mult de aruncat niște cuvinte la nervi…

Crețu: Ă‚ăăă, scuze. Nu asta am vrut să spun. Nu altercație. A fost o discuție, atât. Avea nervi, eram conduși, greșisem la gol, că am dat o pasă aiurea la mijloc. Și asta a fost tot.


Nu cred că Săndoi a făcut vreo greșeală de selecție. El îi știe bine pe jucători, dar asta este valoarea lor actuală. Emil nu are de unde să scoată fotbaliști cu experiență
Sorin Cîrțu


„Crețu e un fotbalist superficial!”

Profilul lui Alexandru Crețu, cel care a fost agresat de Emil Săndoi este făcut chiar de fostul său antrenor de la Iași, Sorin Cîrțu, oltean ca și selecționerul de la U21: „E un fotbalist boem, superficial… Așa e el educat, n-ai ce-i face”. Curios este faptul că jucătorul de la Poli Iași a fost adus prima dată la lot chiar de Săndoi, prima sa selecție datând încă de pe vremea când Crețu evolua în Liga a III-a, la Hunedoara, acolo unde fusese împrumutat de cei de la Iași. „Dacă stai să analizezi episodul ăsta, îți dai seama de ce nu avem rezultate la juniori. Pe lângă ăsta, mai sunt multe. Bine ar fi să nu se afle și celelalte, că e deja jenant”, a conchis unul dintre jucătorii de la lot.
 

Publicat: 11 06. 2013, 08:44
Actualizat: 11 06. 2013, 15:21