Antrenorul echipei naționale de tineret a României, Emil Săndoi, a declarat că formația sa trebuie să trateze meciurile cu Anglia, din play-off-ul pentru calificarea la CE „Under 21”, ca pe o finală de campionat european.
„Întâlnim un adversar valoros, care la ultimele două turnee de campionat european a ajuns până în semifinale și chiar în finală. Dubla noastră cu Rusia a demonstrat că suntem o echipă valoroasă ce își propune performanță. Sper ca, până la primul meci, toți jucătorii să fie valizi, dar e posibil să-l fi pierdut pe Liviu Ganea, care a evoluat în toate meciurile din această campanie de calificare. Trebuie să încercăm să obținem un rezultat bun în Anglia, care să ne păstreze șanse reale de calificare. Trebuie să fim disciplinați, să nu facem greșeli individuale, să fim capacitați peste sută la sută, să tratăm meciul ca pe o semifinală sau chiar o finală de campionat european. Dacă ne calificăm, acești copii vor avea un cuvânt greu de spus în fotbalul românesc. Nu știu care este prima de calificare și niciun jucător nu m-a întrebat asta, dar cu siguranță calificarea ar fi recompensată”, a spus Săndoi.
Selecționerul a mai spus că se bucură pentru că mijlocașul Gabriel Torje va juca pentru echipa de tineret: „Torje a revenit la echipa de tineret și mă bucur pentru echipă, deși fiecare jucător își dorește să evolueze în prima reprezentativă. Pe Ioniță nu l-am convocat, pentru că este suspendat în primul meci, iar la Köln a jucat extrem de puțin”.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER