Situație incredibilă la Steaua: „Nu avem un leu în conturi!” În ce postură au fost puși juniorii clubului
Sezonul de Europa League recent încheiat le-a adus steliștilor nu mai puțin de 8 milioane de euro.
Cel mai bogat club din Liga I nu a avut 3.000 de euro să plătească o deplasare banală a juniorilor C la faza semifinală a campionatului național. Pus în contextul actual al formației din Ghencea, acest amănunt completează o listă mai mare de probleme scoase la suprafață după condamnarea lui Gigi Becali. Jucătorii de la prima echipă nu au mai fost plătiți de două luni, în timp ce antrenorul și staff-ul tehnic au intrat în a cincea lună în care nu și-au primit salariile.
Dar dacă în cazul primei echipe costurile sunt de sute de mii de euro, pentru echipa de juniori născuți după 1997 ar fi fost nevoie de circa 3.000 de euro. Adică atât cât câștigă un fotbalist care se încadrează în plafonul salarial (120.000 de euro pe an) în 10 zile.
„Anunțăm Federația că nu mergem”
Joi, cu câteva zile înainte de data la care era programată plecarea juniorilor născuți în 1997 la turneul semifinal de la Cluj, Valeriu Argăseală i-a anunțat pe antrenori că Steaua nu are bani să suporte această deplasare: „Trimitem scrisoare la FRF prin care anunțăm că nu ne prezentăm. Nu avem una de-un leu în conturi, n-avem ce face”, a fost, conform surselor ProSport, mesajul transmis de oficialul campioanei.
Ciudat este că, în caz de neprezentare, amenda pe care Steaua ar fi trebuit să o suporte era de 10.000 de lei, iar costurile pentru trimiterea puștilor în Ardeal ar fi fost de puțin peste 15.000 de lei. „Părinții au reușit, în primă fază, să îl convingă pe Argăseală să amâne trimiterea notificării către FRF”, explică sursele din club. Vineri seara, părinții au organizat o ședință în Ghencea și au decis să plătească ei deplasarea pe care, în mod normal, ar fi trebuit să o suporte clubul: „Au dat câte 1.000 de lei fiecare. Dacă Steaua era dispusă să-și bată joc de munca de un an a băieților, părinții n-au putut să facă asta”, au spus oamenii din club.
800 de lei de persoană ar fi fost costurile estimate pentru șase nopți de cazare, masă și transport. Părinții juniorilor au plătit cu 200 de lei mai mult pentru a-i ajuta și pe jucătorii care provin din familii fără posibilități
19 juniori ai Stelei născuți după 1997 au făcut deplasarea ieri, la Cluj, pentru penultima fază a campionatului național