„Torjică e peste ‘engleji'”

Între o bere și-un joc de table, microbiștii din Botoșani
discută și despre meciul România – Anglia. Despre tactică, despre
„șmecherii din echipa englejilor” sau despre Răzvan Lucescu.

„Dom’le, noi, botoșănenii, așteptăm cu nerăbdare meciul ăsta cu
Franța!”, ne explică nea Fănel, un domn simpatic pe la 65 de ani
ieșit la plimbare prin oraș. „Aaaa, cu francezii au jucat ăia mari,
ăștia de la tineret cu Anglia au. Da, aveți dreptate. Sper să-i
batem, dom’le, că prea ne-am săturat să ne facem de râs”, spune
sigur pe el, după ce își dă seama de confuzia făcută.

„Ce să caute naționala la
olteni?”

Într-unul dintre barurile din Botoșani, câțiva localnici se agită
de zor la un joc de table. Joacă pe rând, „doar, doar o trece
timpul mai repede până la meci”. Când aud de vedetele englezilor,
strâmbă din nas: „Du-te, bă, nene, cu englejii tăi! Noi îl avem pe
Torjică, e meserie omu’, n-ai văzut ce scheme știe?”, spun ei parcă
în cor. Ce înseamnă totuși pentru locuitorii din Botoșani un astfel
de meci? „Tată, e o mândrie, din inimă îți zic! Păi, ce să caute
naționala la olteni sau la București? O să fie nebunie pe stadion.
Mariane, ai biletele alea la tine?”.

6 mii de bilete au pus în vânzare
organizatorii pentru meciul de mâine cu Anglia. S-au vândut
toate

10 lei a costat fiecare
bilet

Publicat: 11 10. 2010, 08:14
Actualizat: 11 10. 2010, 08:21