„Tricolorii” mici s-au calificat în play-off-ul pentru CE de tineret!** România – Rusia 3-0
Fără Torje și fără trei jucători accidentați, Emil Săndoi a
inventat o formulă capabilă să învingă ieri Rusia cu 3-0 și să
obțină astfel calificarea naționalei Under 21 la barajul pentru CE
2011, indiferent ce întâmplă pe 7 septembrie la St. Petersburg, în
ultimul meci din grupă, cu Rusia.
Tricolorii mici și-au îndeplinit un prim obiectiv și sunt mai
aproape de turneul final Euro, performanță care nu a mai fost
realizată din 1998. Rușii au început curajos și puteau deschide
scorul în minutul 2, dar Bărboianu a respins de pe linia porții. A
fost doar un moment de uluială în tabăra românilor, pentru că
tricolorii au început să pună stăpânire pe mijlocul terenului și să
blocheze culoarele spre poarta lui Silviu Lung jr. În atac,
ocaziile mari au lipsit în prima parte, dar cursul jocului ne era
favorabil. Iar rezultatul s-a văzut în minutul 26, când tricolorii
aveau să deschidă scorul. A fost un corner de pe partea stângă
executat de Mihai Costea, Găman a prelungit la Bicfalvi, care, din
lateral, a catapultat mingea în poartă.
Joc de
așteptare după pauză
După gol, tot tricolorii au fost la cârma jocului și, după o ocazie
bună a lui Ganea, Sabrin Sburlea a făcut 2-0 după o fază de mare
spectacol. Bicfalvi i-a trimis lui Neagu, aflat în interiorul
careului, iar acesta i-a pasat perfect lui Sburlea, scăpat din
marcaj: 2-0. Rușii au resimțit șocul, iar Mihai Costea și Liviu
Ganea puteau să majoreze scorul.
În partea secundă, românii au avut practic un joc de așteptare
și nu au mai forțat. Rușii au încercat să muște de câteva ori, dar
Săndoi a simțit pericolul și i-a trimis pe teren pe Andrei Ionescu
și Hora, care au adus un plus pe faza de atac. Hora a și închis
tabela, în minutul 85, după o pasă perfectă pe culoar de la
Bicfalvi.
De ce
suntem siguri de calificare
La baraj merg cele zece câștigătoare ale grupelor preliminare, plus
patru echipe clasate pe locul secund (cele cu punctajul cel mai
bun, după eliminarea rezultatelor cu a șasea clasată). Naționala
României nu mai poate rata calificarea chiar dacă pierde în Rusia,
marțea viitoare. Tricolorii vor merge la baraj de pe poziția a doua
(din toate celelalte grupe, doar două echipe secunde îi mai pot
depăși ca punctaj).
Cu
cine ar putea juca în baraj
Barajul de calificare la turneul final va avea loc pe 9 și 13
octombrie, în dublă manșă. Situația în multe din cele zece grupe
preliminare este încă destul de încurcată și nu se știu cu
exactitate toate echipele calificate. Până acum, un loc sigur în
baraj mai au Elveția, Olanda, Cehia și Spania. Turneul final va
avea loc în Danemarca, în 2011.
O
singură dată la turneul final, cu Piți
antrenor
România a fost o singură dată prezentă la un turneu final al
Europeanului Under 21, în 1998, când selecționer era Victor
Pițurcă. Atunci, tricolorii au câștigat la pas grupa a 8-a
preliminară, cu opt victorii din tot atâtea partide. Ulterior,
turneul final a fost repartizat României. Din lotul tricolor făceau
parte atunci Lobonț, Iencsi, Florentin Petre, Dănciulescu, Luțu,
Cătălin Munteanu, Liță, Reghecampf, Frăsineanu, Mihalcea, Ciocoiu,
Linkar sau Hîldan.
„Am reușit să blocăm punctele forte ale adversarilor și
să ne punem în valoare argumentele. Am fost disciplinați,
organizați și concentrați. Este un rezultat important pentru acești
tineri”, Emil Săndoi, selecționer tineret
articol scris de Răzvan
SAUCIUC
Min. 90+3 Fluier
final, România se impune categoric și se califică în play off-ul
Euro
Min. 89⇔Iese Bicfalvi, intră
Chiricheș
Min. 85 GOL ROMÂNIA! Ioan Hora
face 3-0! Bicfalvi inventează o nouă pasă pe culoar, Hora este
atent și deviază pe lângă portarul
rus
Min. 78 ⇔Ultima schimbare la Rusia. Iese
Ivanov, intră Denisov
Min. 76 Æ Makeev vede galben
pentru un cot aplicat în figura unui „tricolor”
Min. 74 „Tricolorii” ies din apărare cu o serie de pase
din prima, Ganea este lansat în flancul stând, însă centrarea
dinamovistului nu-și atinge ținta
Min. 72 Fază fixă pentru Rusia dintr-o poziție foarte
bună, Mamaev alege o centrare, însă faza se termină cu un șut
departe de poarta lui Lung jr.
Min. 71 Ratare uriașă a românilor. Andrei Ionescu este
lăsat singur cu portarul, stelistul face însă un dribling în
lateral și șutul îi este parat de goalkeeper-ul rus.
Min. 70 Bicfalvi trage pe jos de la 25 de metri, mingea
se duce pe lângă poartă
Min. 68 Andrei Ionescu primește bine în careu de la
Ganea, mijlocașul Stelei preferă însă o pasă în lateral în locul
unui șut și rușii recuperează
Min. 67 ⇔Pe
teren își face apariția încă un stelist. Sburlea este înlocuit cu
Andrei Ionescu
Min. 65 Mamaev bate un corner de pe partea dreapt,
Gardoș este atent și respinge departe de poartă
Min. 62 ⇔ Prima mutare pregătită de
Săndoi. Iese Mihai Costea, intră Ioan Hora
Min, 61 Æ
Termnikov vede și el cartonașul galben, pentru o intrare
urâtă la Ionuț Neagu
Min. 60 Un nou atac periculos al oaspeților. Mamaev
avansează fără probleme pe partea dreaptă, centrează foarte bine în
careu, Termnikov reia cu capul, însă Lung reține fără
emoții
Min. 58 Jucătorii lui Emil Săndoi au cedat mijlocul
terenului, rușii profită de retragerea gazdelor și controlează
jocul
Min. 54 Æ Râpă
vede galben pentru o intrare tare la noul intrat
Termnikov
Min. 53 ⇔O nouă
schimbare la oaspeți. Iese Ionov, intr Ivan Termnikov
Min. 52 Bărboianu trece printre doi adversari și prinde
un șut de toată frumusețea de la 18 metri, portarul rus respinge cu
dificultate
Min. 49 Pericol la poarta lui Silviu Lung. Ionov trece
ușor în careu de Râpă, alege însă o pasă în lateral în locul unui
șut și plasa României rămâne intactă
Min. 48 Neagu trimite în careu din lovitură liberă,
Bicfalvi este aproape de reluare, însă Gabulov este mai bine plasat
și respinge în corner. Lovitura de colț nu schimbă însă rezultatul
înregistrat pe tabelă
Min. 47 Corner pentru România, Mihai Costea bate la
colțul scurt, însă defensiva oaspete reușește să îndepărteze
pericolul
Min. 46 ⇔Rușii fac prima mutare, Dyadyun
intră în locul lui Sapeta
Min. 46 A început
repriza a doua, rușii au lovitura de start
Min. 45+1 Se
termină prima parte, „tricolorii” intră la cabine cu un avantaj de
două goluri
Min. 44 Contraatac purtat în viteză de ruși, Parshivlyuk
ratează însă centrarea și pericolul este îndepărtat de la poarta
lui Lung jr,
Min. 41 Bicfalvi îl lansează foarte bine pentru Liviu
Ganea, portarul oaspeților este nevoit să iasă din poartă pentru a
respinge din fața dinamovistului
Min. 40 Rușii par surprinși de scorul înregistrat pe
tabelă, oaspeții greșesc destul de mult la jumătatea
terenului
Min. 37 Mihai Costea este aproape de gol, însă șutul său
din afara careului trece milimetri pe lângă bară
Min. 36 GOL ROMÂNIA! Sburlea
dublează avantajul la capătul unei faze frumos construită de
„tricolori”. Bicfalvi a trimis în careu pentru Neagu, care a pasat
la colțul lung pentru Sburlea, de unde jucătorul Rapidului a trimis
în poarta goală
Min. 34 Gabulov trage pe jos de la 25 de metri, șutul
este slab și mingea se scurge pe lângă bară
Min. 33 Contraatac al „tricolorilor”, Ganea este însă
deposedat în flancul drept
Min. 30 Rușii stau destul de sus după primirea golului,
oaspeții fac un pressing sufocant în jumătatea adversă,
împingându-i pe jucătorii lui Săndoi să greșească des la mijlocul
terenului
Min. 26 GOL ROMÂNIA!!! Lovitură de
colț pentru naționala României, Mihai Costea bate la prima bară,
Găman deviază la colțul lung, de unde Bicfalvi împinge balonul în
poartă
Min. 24 Gardoș faultează la 35 de metri de poarta lui
Silviu Lung jr., lovitură liberă pentru Rusia. Balonul este trimis
la bara a doua, Râpă este însă bine plasat și
respinge
Min. 23 Faza fixă se bate direct pe poartă, Silviu Lung
prinde fără probleme
Min. 22 Găman greșește ca un copil în partea dreaptă,
revine și faultează. Lovitură liberă pentru oaspeți
Min. 19 Gardoș își încearcă norocul de la distanță,
balonul trece însă departe de poartă
Min. 18 Ocazie la poarta rușilor. Centrare de pe
dreapta, Bicfalvi este singur în centrul careului mare, însă reia
slab cu capul
Min. 16 Lovitură de colț pentru oaspeți, rușii bat
scurt, Ionov centrează la colțul lung, Gardoș respinge din nou în
corner
Min. 15 Ganea primește bine la 16 metri, însă atacantul
lui Dinamo încearcă un dribling și este deposedat
Min. 12 Jucătorii lui Săndoi recuperează foarte bine în
jumătatea adversă, Neagu îl lansează pe Ganea, care este însă
blocat în momentul șutului. Corner pentru România
Min. 9 Æ Neagu vede primul galben
al partidei, pentru o intrare tare asupra unui
adversar
Min. 5 Mihai Costea primește în marginea careului de 16
metri, jucătorul Științei încearcă o deviere, însă niciun coleg nu
i-a venit în ajutor și mingea ajunge în posesia
rușilor
Min. 3 Acțiune bună a rușilor, dar „tricolorii” reușesc
să b
locheze șutul în ultimul moment
Min. 1 Fluier de
start, „tricolorii” au prima lovitură, jucătorii lui Emil Săndoi
atacă în această repriză de la stânga la
dreapta
ROMÂNIA : Lung jr.
– Râpă, Papp, Găman, Bărboianu – Gardoș, Bicfalvi – Sburlea, Mihai
Costea, Neagu – L. Ganea
Rezerve: Lungu, A.
Ioniță, Mățel, Rusescu, Chiricheș, Andrei. Ionescu,
Hora
Antrenor: Emil
Săndoi
RUSIA: Pesyakov
– Parshivlyuk,
Ivanov,
Makeev, Schennikov –
Balyaykin,
Mamaev,
Gabulov,
Ionov –
Dzyuba, Sapeta
Rezerve: Pomazan,
Denisov, Termnikov, Gatagov, Smolnikov, Yakovlev, Dyadyun
Antrenor: Igor Kolyvanov