Un strop de geniu și atât!** România – Cehia 1-3! Vezi clasamentele!
La Euro, pentru puști n-a fost ceremonie de deschidere. Copiii
în galben ai României au fost conduși la intrarea pe teren doar de
ploaia enervant de deasă și de spectacolul spontan de lumini al
fulgerelor. La final, tot picăturile de apă i-au consolat pe
tricolori după ce arbitrul și naivitatea i-au făcut să piardă
primul meci al turneului.
Ochii tribunelor s-au fixat rapid pe căpitanul Năstăsie, omul
din a cărui centrare Peteleu a ratat prima ocazie a naționalei lui
Burchel (2). Genunchii cehilor au tremurat serios, dar prea puțin.
Băieții sunt încă la vârsta la care teama nu există și adversarii
aruncă parcă de nicăieri un „lat” scos de tricolori cu tot cu var
de pe linia porții (5). Minutele trec greu și anost, oamenii aruncă
priviri încruntate spre cer, de unde continuă să cadă picăturile
care dizolvă complet fotbalul.
Zecele
perfect și restul zero
Toate astea până la ardeleanul Stanciu! De undeva din dreapta,
dintr-un unghi imposibil, apare o execuție de geniu a mijlocașului
cu 10 pe spate (min. 30). Dar ceea ce trebuia să le dea curaj
oamenilor lui Burchel i-a făcut de fapt să se retragă inexplicabil
în defensivă. Pas greșit penalizat imediat de cel mai bun om al
Cehiei, Tomas Prikryl. După ce s-a distrat pe stânga naționalei,
vârful l-a executat elegant pe goalkeeperul școlit la
Juventus…
Tricolorii trag de ei, cehii la fel. Apoi invers: cehii trag de
noi și noi de ei, iar francezul cu fluier dă penalty în careul
român (62), la un duel obișnuit în care ambii jucători s-au ținut
reciproc. Jelecek bate impecabil și speranțele noastre se pierd
rapid în ploaia deasă, mai ales că Hadascok a mai înfipt o dată
pumnalul în moralul și așa zdruncinat al tricolorilor.
Tribune pline cu
vedete din fotbal!
Meciul dintre România și Cehia U19 a stârnit interes în fotbalul
românesc. Cei din stafful tehnic și administrativ al Stelei au fost
prezenți în număr mare în tribune, în frunte cu Mihai Stoica și
Roni Levi, iar Rapid a fost reprezentat de Dinu Gheorghe.
Selecționerul Victor Pițurcă (foto) a fost, de asemenea, la meci,
după ce văzuse și Spania – Belgia. Partida României a stârnit un
mare interes în rândul „veteranilor”, Eugen Trică, Daniel Oprița,
Florentin Dumitru sau Martin Tudor putând fi reperați în tribune.
În ceea ce privește audiența, toate scaunele au fost ocupate,
România fiind susținută aseară de 3.000 de oameni.
MIN 90+4: FINAL DE MECI! Romania pierde meciul de debut de la CE
U19
Min90+3: ⇔
Iese Janos, intra Kraus
Min89: Cehii mai fac o schimbare pentru a taia ritmul
meciului
Min85: Cehia duce scorul la 3-1 dupa devierea lui
Hadascok
Min84: Cehii au lovitura libera de undeva din
tusa
Min82: Benzar isi face mingea la 30 de metri si suteaza
foarte bine, dar pe langa poarta
Min79: ⇔
Gugu intra in locul lui Ilie
Min78: Ratare uriasa a lui Roman, dar sutul din centrul
careului trece pe langa poarta
Min73: Inca o greseala a lui Branescu, cehii sunt aproape
de golul trei
Min72: II Krejic vede
cartonasul galben pentru un fault la mijlocul terenului
Min69: ⇔ Skalak iese, intra
Hadaskoc
Min67:
⇔Intra Walleth, iese
Carstocea
Min61:
Jelecek inscrie, Cehia
conduce cu 2-1
Min60: II
Penalty pentru cehi, Remes vede galben
Min59: Branescu greseste inca o data, cehii inscriu, dar este
offside
Min54: Centrare in centrul careului, Ilie pune capul, dar
mingea se duce putin peste transversala
Min52: Roman se bate la marginea careului si obtine
cornerul
Min49: Romania e aproape de golul doi, dar Nastasie si
Stanciu rateaza de putin tinta
Min47: Ratare mare pentru cehi
Min46: A inceput repriza secunda
Min45: Se termina prima repriza! Romania – Cehia 1-1
Min45: Minge lunga catre Roman, dar este
offside
Min44: Remes se apara gresit, Branescu greseste si Cehia egaleaza
cu un sut la coltul scurt al lui Prikryl: Romania – Cehia
1-1
Min41: II
Carstocea primeste cartonasul galben dupa un hent
Min40: Nastasie intra spre centru si suteaza periculos,
dar mingea este respinsa
Min36: Inca o lovitura de colt a cehilor, Branescu prinde
fara probleme
Min33: Serediuc este aproape de inca un gol senzational,
dar mingea sutata din unghi prinde plasa laterala
Min30: GOOL, ROMANIA! Stanciu deschide scorul cu un sut centrare
care il pacaleste pe portarul advers
Min28: Branescu este jenat si este fault in
atac
Min28: Greseala colectiva a apararii Romaniei, dar mingea
este scoasa in cele din urma in corner
Min27: Cehii riposteaza imediat, dar Remes intervine
excelent
Min26: Minge lunga a romanilor, dar Nastasie faulteaza in
atac
Min20: Cehii au o lovitura libera periculoasa, dar
fundasii nationalei sunt la post
Min18: II
Carstocea scoate un galben la mijlocul terenului
Min16: Stanciu fenteaza frumos si suteaza violent, dar
mingea este retinuta
Min12: II
Serediuc vede primul galben al meciului dupa o alunecare
tarzie
Min10: Ploua din ce in ce mai tare la
Chiajna
Min6: ⇔Peteleu este
schimbat cu Florin Ilie, jucatorul lui Poli Timisoara
Min5: Prima ocazie si pentru Cehia! Remes greseste si
Branescu este aproape sa fie invins
Min4: Romania se mentine in careul advers, cehii scapa
pentru moment
Min3: Peteleu cere ingrijiri medicale
Min1: Prima mare ratare pentru Romania, dar reluarea lui Peteleu
este respinsa in ultimul moment
Min1: A inceput meciul!
Iată echipele de start:
România
4-1-4-1
Brănescu – Peteleu, Remeș,
Avrămia, Murgoci – Benzar – Serediuc, Cârstocea, Stanciu, Năstăsie
– Roman
Cehia
4-4-2
Tomas Koubek – Martin
Hala, Tomas Kalas, Jakub Brabec, Tomas Jelecek – Pavel Kaderabek,
Sladky, Adam Janos, Kreici – Tomas Prikryl,
Skalak