Vlad Dragomir, integralist la primul meci jucat în tricoul lui Arsenal la U23

Vlad Dragomir, integralist la primul meci jucat în tricoul lui Arsenal la U23
  • Publicat:
  • Actualizat:

La numai 17 ani, românul Vlad Dragomir a debutat duminică la echipa U23 a lui Arsenal Londra, în campionatul de rezerve al Premier League. Timișoreanul a fost integralist în meciul jucat pe Emirates Stadium cu Liverpool și, în pofida înfrângerii echipei sale (2-3), a fost unul dintre cei mai buni jucători ai „Tunarilor”.

Vlad Dragomir este primul român transferat de Arsenal Londra, iar internaționalul român și-a propus ca în doi ani să-l convingă pe Arsene Wenger că merită să joace în echipa mare a „Tunarilor”. În Anglia, de anul acesta campionatul de U21 a fost transformat în U23, devenind mult mai atractiv pentru media și pentru spectatori, mai ales că mulți jucători din prima echipă ajung să evolueze aici. Pentru un puști de numai 17 ani, cum este Vlad Dragomir, este o performanță să joace la acest nivel.

Mijlocașul central a fost convocat la naționala U19 a României, care va pleca săptămâna aceasta în Finlanda, pentru o dublă cu reprezentativa similară a țării gazdă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu:
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu: "L-am întrebat cum a gândit. El nu…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Ordin UE. Kit de supraviețuire pentru 3 zile. Românii trebuie să pună și bani numerar deoparte
Ordin UE. Kit de supraviețuire pentru 3 zile. Românii trebuie să pună și bani numerar deoparte
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×