Ronaldo Deaconu (20 de ani) este nerăbdător să ajungă la Dinamo. Colegii îl tachinează deja la antrenamente, iar acesta le-a mărturisit că nu mai suportă să fie ținut cu forța la Concordia Chiajna. Mijlocașul e dorit la Dinamo de antrenorul Vasile Miriuță, iar el și-a manifestat public dorința de a ajunge în „Ștefan cel Mare”.
Dinamo a intrat în 2018 cu gândul la transferuri, iar Ronaldo Deaconu este una dintre ținte. Până în prezent, însă, mijlocașul crescut la Chiajna nu a ajuns în „Ștefan cel Mare”. Deaconu mai are contract cu Concordia, care nu-l lasă să plece liber la Dinamo.
Deaconu a fost tachinat de colegii de la Chiajna la primul antrenament din 2018: „Dinamovistule, hai mai repede!” sau „Mai pleci și tu la Dinamo anul ăsta?” au fost doar două dintre glumele pe care Bălgrădean și compania le-au făcut pe seama lui Ronaldo.
La rândul lui, fotbalistul de 20 ani se pare că le-a mărturisit colegilor de echipă că vrea să plece cât mai redepe de la Chiajna: „Nu mai suport când văd că sunt ținut cu forța. Abia aștept să plec de aici”, le-a transmis Deaconu colegilor la primul antrenament din acest an, conform gsp.ro.
Tânărul mijlocaș a strâns două goluri și două pase decisive în 18 meciuri jucate în acest sezon la concordia Chiajna, cu un total de 1.137 de minute jucate. Ronaldo Deaconu este cotat la 500.000 de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER