Toată lumea pentru Dinamo! Răzvan Gavriloaia și handbaliștii ajută echipa de fotbal să-și achite licența. Mesaj emoționant al „câinilor”
Dinamo se confruntă cu grave probleme financiare care ar putea duce la colaps formația din capitală, prin neachitarea licenței pentru sezonul viitor de Liga 1.
Astfel, Răzvan Gavriloaia și handbaliștii de la Dinamo se implică în programul susținut de suporteri, „Doar Dinamo București”, pentru a salva echipa de fotbal.
„Mare şi frumoasă familie Dinamo, trebuie să ne mobilizăm cu toţii! Fraţii noştri de la fotbal au nevoie de orice ajutor, oricât de mic, în lupta lor pentru supravieţuire. Eu am donat pe platforma www.programddb.ro şi îmi este greu să spun că provoc următoarele persoane să facă acelaşi lucru. Eu nu pot decât să le reamintesc. Ştiu că vor fi solidari Andrei Savenco, Saeid Heidaridad şi domnul Daniel Georgescu. Doar Dinamo Bucureşti!”, a declarat Răzvan Gavriloaia, pentru Telekom Sport.
Câți bani au strâns suporterii dinamoviști pentru a salva clubul de la faliment
Anunțul patronului Ionuț Negoiță, potrivit căruia Dinamo este foarte aproape de faliment din motive financiare, i-a mobilizat total pe fanii dinamoviști în a strânge noi fonduri pentru a salva clubul pe care îl susțin.
Fanii „câinilor” au demarat de urgență o campanie de ajutorare a clubului, prin care își propun să obțină suma de 180.000 de euro, necesară obținerii licenței pentru sezonul viitor. La doar o zi de la semnalul de alarmă tras de Negoiță, prin intermediul platformei Doar Dinamo București, dinamoviștii au strâns suma de 11668 de lei, aproximativ 2400 de euro.
„E nevoie de 180.000 de euro pentru a lua licența. Dănciulescu nu a mai dat niciun semn. Cum aș putea refuza eu? Nu e vorba despre mine, ci despre Dinamo. Eu le-am transmis și suporterilor să preia pachetul ăsta de 82%. Dacă Dinamo e pentru suporteri, aceasta ar fi cea mai bună variantă. Le-am spus să vorbească și la Primăria Sectorului 2, la Ministerul de Interne.
Mergeți și căutați o soluție. Cred că lumea ia în glumă, că Negoiță glumește. Nu, nu am glumit niciodată. Am vorbit foarte serios când am spus că mă retrag. Dacă există dezinteresul ăsta, Dinamo va dispărea”, a spus Ionuț Negoiță, la ProSport Live.