Toni Petrea a susținut o conferință de presă înaintea meciului cu UTA Arad din etapa a 12-a, iar antrenorul fostei vicecampioane a României a anunțat trei reveniri la FCSB.
După ce ProSport a anunțat că Florinel Coman va face parte din lotul FCSB-ului pentru meciul cu UTA Arad, Toni Petrea a dezvăluit că îi va avea la dispoziție și pe Florin Tănase, Dennis Man și Darius Olaru.
Totodată, antrenorul grupării finanțate de Gigi Becali a explicat cum poate FCSB să se impună în fața celor de la UTA Arad.
„Consider că nu e un avantaj pentru noi că nu am jucat în Cupă pentru că am ne-am pregătit pentru joc, am aflat cu două zile înainte că nu se mai dispută și nu am avut ce să facem. A trebuit să refacem programul. Asta este. Noi ne-am pregătit așa cum am putut mai bine și sper ca la ora meciului să arătăm bine.
O echipă nou promovată care nu a pierdut în deplasare, iar asta arată că e o echipă organizată, destul de omogenă care pune probleme pe contraatac. Trebuie să fim atenți la aceste lucruri și cred că avem toate argumentele ca mâine să facem un meci bun și să câștigăm.
Ei au urmat programul de recuperare, au revenit la antrenamentele echipei și o să vedem la până la ora jocului pe cine o să putem miza din primul minut. Sper să pot să mizez pe toți (n.r. Tănase, Man, Coman, Olaru)”, a spus Toni Petrea în conferința de presă susținută înaintea meciului cu UTA Arad.
Toni Petrea a vorbit și despre situația de la CFR Cluj și este de părere că echipa ar putea avea de suferit după plecarea lui Dan Petrescu.
„Se poate crea o emulație, o altă stare de spirit atunci când se schimbă antrenorul, dar eu am convingerea că ei formează un grup omogen, cu o echipă experimentată. Plecarea lui Dan Petrescu poate să aibă urmări, dar sunt sigur că vor rezolva acest lucru”, a spus Toni Petrea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER