Toni Petrea: „Nu mă interesează meciul CFR Cluj – U. Craiova, mă interesează cele trei puncte cu Sepsi” | VIDEO
Toni Petrea e de părere că Sepsi Sfântu Gheorghe este o echipă superioară celei întâlnite în finala Cupei României, astă-vară, când FCSB s-a impus cu 1-0. Gruparea roș-albastră, în cazul unei victorii, termină turul campionatului în postură de lider.
“Roş-albaştrii” au opt victorii în ultimele nouă etape. Singurul pas greşit a fost într-un alt derby, cu CFR Cluj, pierdut cu 0-2 în urmă cu o săptămână.
FCSB e nevoită să joace însă la Mogoşoaia meciul cu Sepsi, de pe teren propriu, din cauza problemelor cu acoperişul de la Arena Naţională din Bucureşti.
Toni Petrea: „Nu mă interesează meciul CFR Cluj – U. Craiova, mă interesează cele trei puncte cu Sepsi”
„Am avut suficient timp să ne odihnim, să ne recuperăm după partidele de la Cluj și de la Craiova. Întîlnim un adversar bun, Sepsi Sfântu Gheorghe, echipă care de la finala Cupei României are un joc îmbunătățit. Și-au adus jucători experientați între timp.
Pe noi ne interesează doar cele trei puncte. Jucătorii mei nu se gândesc că e ultimul meci al anului, încep să capete maturitate li trată meciul foarte serios. Jucătorii sunt montați pentru câștigarea celor trei puncte.
Este o situație inedită pentru această pauză scurtă de campionat, le-am pregătit jucătorilor un program special. Nu mă interesează meciul CFR – U. Craiova, mă interesează jocul echipei mele”, a declarat Toni Petrea.
Echipa lui Leo Grozavu este neinvinsă în ultimele cinci runde, în care au trei victorii, cu Chindia, Gaz Metan şi UTA, şi două egaluri, cu FC Hermannstadt şi FC Botoşani.
Inițial, FCSB a luat în calcul ca meciul cu Sepsi OSK să se joace la Giurgiu, pe stadionul „Marin Anastasovici”, acolo unde elevii lui Toni Petrea au mai evoluat, dar apoi oficialii s-au răzgândit când au fost contactați de Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal. Stadionul Mogoșoaia pe care va avea loc meciul FCSB – Sepsi OSK are o capacitate de 2.000 de locuri, iar acolo se antrenează echipa națională a României. Totodată, pe arena din Mogoșoaia au avut loc trei meciuri din grupele Europa League U19 și unul din semifinale.